De ce? De ce? De ce?

Dumnezeu nu bate cu bățul. Au spus-o strămoșii noștri și, probabil, cel care a zis-o prima oară, a avut motive suficiente pentru afirmația cu pricina.
Dumnezeu nu bate cu bățul. Așa e.
Trăim în cea mai săracă țară din Europa. Alo, oameni buni, ați auzit: cea mai săracă țară din Europa! Vă place cum trăim? V-ați pus vreodată întrebarea: de ce?
De ce ne bălăcim în mizerie, fără drumuri bune, fără apă și canalizare, cu apă otrăvită în fântâni?
De ce tinerii noștri fug pe un cap din țară?
De ce satele noastre mor încet, dar sigur?
De ce pe străzi vedem doar oameni în gri?
De ce o gașcă de nesimțiți fură ziua în amiaza mare și râde de noi, ceilalți, punându-ne pe umeri miliardul furat de ei?
De ce corupția a luat proporții și s-a întins peste tot, ca un cancer de care vom scăpa cu foarte mare greu?
De ce nu poți să-ți mai găsești dreptatea, nici măcar în judecată?
De ce? De ce? De ce?
Răspunsul e simplu: Dumnezeu nu bate cu bățul. Încearcă din răsputeri să ne facă să mai punem creierul în mișcare, să analizăm, să ne informăm, să facem o alegere asumată. Iar noi? De fiecare dată călcăm pe aceeași greblă. De 25 de ani tot votăm persoane mincinoase, corupte, cu mari păcate, ca apoi să ne plângem că e tot mai greu și mai greu de trăit în țara asta. Păi, cum să nu fie greu?
Ni se demonstrează cu lux de amănunte că un cutare are casă de milioane de lei în timp de toată viața a lucrat la stat și… Îl aplaudăm, îl votăm. De ce? Drept răspuns se aude doar o bâlbâială…
Imediat ce apare cineva care e și corect, e și deștept, e și onest, adică nu a furat, i se aruncă zoi în cap. Cică, va primi 30 de mii de sirieni în țară. Iar majoritatea crede. Și începe isteria.
Cineva mi se jura că a văzut, joia trecută, sirieni la piața din Ungheni. Și erau mulți. Când l-am luat la întrebări, a întors-o: de fapt, nu el a văzut, da cumătra verișoarei vecinei lui. Mai mult ca atât, cred  în asemenea povești cu zmei și persoane cu pretenții de intelectuali. La Călărași, cineva chiar a telefonat la Sadova ca să întrebe dacă nu cumva sirienii au ajuns la ei – cică, au citit pe undeva o asemenea informație și au hotărât să o verifice.
Ce să mai zici? Ar fi de râs, dacă nu ar fi atât de trist. Chiar tragic.
L-am întrebat pe acel cineva, care îmi povestea despre sirienii din piața din Ungheni, la ce ar veni, după părerea lui, aceștia în cea mai săracă țară din Europa? A făcut ochii mari și a tăcut. Nu s-a gândit la aceasta. De ce trebuie să se gândească? Las-să se odihnească creierul lui. Și al multor mii de semeni de-ai lui.
La o adică, de ce ar trebui să trăim mai bine, să avem salarii și pensii mai mari, să avem drumuri mai bune, apă și canalizare? De ce?
Votăm cum am mai votat, că ne place să fim mințiți, nedreptățiți, asupriți. Ne place s-o ducem în mizerie. Cu adevărat, fiecare popor își merită conducătorii!
Și atunci de ce trebuie să ne plângem? De ce, mai apoi, ne omorâm după ajutoare, după o mână de orez și un litru de ulei? De ce?