Învață, că așa li se cere

Stau și mă tot gîndesc: de ce oare unii pedagogi mai că nu-și rup părul din cap ca să aibă cei mai buni elevi. Atunci cînd zic buni, am în vedere copii care învață și tot învață, chiar dacă nu prea înțeleg ce învață și la ce bun îi trebuie această învățătură. Ei învață, pur și simplu, că așa li se cere. În caz contrar, se începe: note slabe, dojeni peste dojeni, mustrări etc.
De obicei, astfel de copii ajung în lumea mare total nepregătiți. Ei sînt învățați de mici să facă doar ceea ce li se cere și, atunci cînd sînt puși în fața unei situații mai delicate, nu știu cum să procedeze.
Mai zilele trecute, se plîngea o profesoară de română că, vezi Doamne, elevii nu vor să citească, ci preferă internetul, preferă să-și scrie mesaje, să se distreze. Am întrebat-o de ce crede ea că toți copiii trebuie să citească. Or, cititul, lectura, este apanajul persoanelor alese. I-am reamintit că și semenii din generația dînsei, adică elevii anilor 80 ai secolului trecut, nu prea dădeau năvală pe la biblioteci să ia cărți pentru a le citi.
Nu i-a plăcut. A făcut o privire ironică și a tăcut. Cu siguranță, și mîine, și poimîine îi va teroriza pe elevii săi, impunîndu-i să facă ceea ce lor nu le place. Probabil, nu vrea să știe de vechea zicală:
”Dragoste cu sila nu se poate”. Nu acceptă faptul că sîntem diferiți și că, de cînd e lumea, unora le place să alerge, altora – să cînte, iar la ai treilea – să citească. De ce să-i punem pe toți într-o oală?
Pînă la urmă, e alegerea fiecăruia ce să facă, chiar dacă e vorba de un copil.
De multe ori, dragii noștri pedagogi uită că acel copil are și o mamă, și un tată, care ar trebui să-i altoiască dragostea pentru lectură, care ar trebui să se îngrijească de buna sa educație.
Nu. Pedagogii noștri, în bună parte, își distrug, sărmanii, sănătatea, pentru a-l impune pe copil  să învețe matematică, mai că nu superioară, să citească, mai că nu Eliade, în clasele primare.
Eu cred că, decît să-l impui să facă ceea ce nu-i place, mai bine e să descoperi ce i-ar plăcea să facă și să ”joci” pe acea strună a lui. E o părere. Departe de mine gîndul de a da indicații sau a-i învăța pe pedagogi ce să facă.
Îmi amintesc de un profesor excepțional, care a muncit cîndva la Ungheni – Nicolae Lachi. Ei bine, la disciplina sa, matematica, doar cîțiva copii din fiecare clasă aveau note mai măricele. Într-o bună zi, le-a ajuns funia la gît părinților și l-au chemat pe acel profesor la raport. Calm și foarte rațional, dînsul le-a explicat că fiecare copil se naște cu talentele și capacitățile sale. Dacă cineva are o notă mai slabă la matematică, înseamnă că această disciplină nu-i pentru el. De ce nu facem nici o tragedie din faptul că cineva nu are auz muzical, sau nu poate alerga mai mult de 100 de metri?
Uite că facem tragedie din faptul că cineva nu citește. Sau nu rezolvă de dimineață pînă seara ecuații.
Pînă la urmă, este alegerea fiecăruia ce să facă. Iar noi, părinții, dar și pedagogii, trebuie doar să-i îndrumăm pe copii, să-i ajutăm să facă alegerea corectă – conștient și fără frică. Cred că numai atunci vom avea o societate armonioasă cu o guvernare judicioasă.