Protocolul a fost semnat. Vor urma și rezultatele!

infratire calarasi
În fotografie: Sergiu Artene (în sîtnga) cu Vasile Iliuță

Încă o înfrățire de răsunet. După o bună perioadă de colaborare fructuoasă, raionul Călărași s-a înfrățit cu județul Călărași din România. S-a întîmplat exact după nouă ani de cînd primăria orașului Călărași (Republica Moldova) a semnat un acord de înfrățire cu primăria municipiului Călărași (România).
Acordul de cooperare și înfrățire dintre raionul Călărași și județul Călărași a fost semnat pe 8 octombrie, în cadrul sărbătorii ”Toamna de aur”.
”Urmărim organizarea de evenimente comune în scopul cunoașterii și promovării obiceiurilor și tradițiilor locale, în scopul promovării măsurilor de protejare a mediului, în scopul derulării unor proiecte comune în vederea dezvoltării economiilor locale. Se vor realiza schimburi permanente de experiență, cunoaștere și bune practici în domeniul administrației publice locale și în domeniul educației”, a scris ulterior, pe contul său de facebook, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
Sergiu Artene, președintele raionului Călărași, s-a declarat satisfăcut de această înfrățire, mai ales că inițiativa a venit de aici. ”Sperăm că lucrurile vor merge spre bine. Avem deja mai multe obiective trasate, pe care urmează să le realizăm”, a spus dînsul.
Cum au văzut călărășenii români sărbătorile călărășenilor moldoveni
”Jurnalul de Călărași” (România) a dedicat aproape două pagini Călărașiului moldovenesc: una – despre sărbătoarea ”Toamna de aur”, cealaltă – despre Călărași.
”Practic, această înfrățire există de mai mulți ani între orașele cu același nume din cele două țări, dar acum cei doi președinți, ai Consiliului Județean – Vasile Iliuță (România) și Sergiu Artene (Republica Moldova) au gîndit o formulă nouă, de înfrățire concretă, practică, vizibilă între cele două regiuni!”, scrie publicația cu  referire la înfrățire.
”Am fost asigurați de factori foarte bine informați că, de-a lungul timpului, Călărașiul din România a ajutat destul de mult Călărașiul din Republica Moldova. Din păcate, însă, de multe ori aceste acțiuni nu au fost suficient mediatizate, astfel că puțină lume știe, concret, ceea ce a făcut România pentru țara soră. Este motivul pentru care s-a luat decizia ca, de acum înainte, toate acțiunile, toate ajutoarele, toate intervențiile pe care le vor face cei din România să fie bine cunoscute în Moldova”, mai scrie ”Jurnalul de Călărași”.
Momentul propriu-zis de semnare a protocolului de înfrățire a fost prezentat de televiziunea locală ”Călărași 1”.
În ceea ce privește sărbătoarea ”Toamna de aur”, sau, așa cum au ”botezat-o” călărășenii români, ”Toamna bogată”, a fost una ce a impresionat.
”Este incredibil ceea ce se întîmplă în Republica Moldova. Deși posibilitățile financiare sînt tot mai mici, oamenii locului reușesc, de fiecare dată, adevărate minuni. Cum, de-a lungul ultimilor ani. am fost martorul multora dintre întîmplările petrecute pe teritoriul Republicii Moldova, unul dintre acestea a fost reprezentat de sărbătoarea ”Toamnă Bogată”.
Mesajul cel mai impresionant ni l-au dat unii tineri care ne-au arătat cum se poate face, cum are succes un meșteșug tradițional. Și tot, ca de obicei, în spații special amenajate, au fost construite locuri de prezentare a localităților participante la eveniment. Comune mai ori sătucuri mai mici, fiecare a fost în stare să aducă elemente reprezentative pentru ceea ce înseamnă localitatea respectivă”, a scris ”Jurnalul de Călărași”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *