5 idei ieftine de înfrumusețare a casei tale, care îi vor crește exponențial valoarea

casa-ta
Imagine simbool: www.casa-gradina.ro

Primul lucru pe care îl observi când treci pe lângă o casă este cât de bine îngrijită este fațada ei. Micile detalii ies mereu în evidență și te pot ajuta să crești valoarea locuinței tale pe piață. Chiar dacă nu ai de gând să îți vinzi casa prea curând, o transformare ingenioasă aduce frumusețe și dă un stil personal care îi va face pe cei care îți calcă pragul să admire minute în șir detaliile arhitecturale.
Nu te gândi însă că trebuie să cheltuiești mulți bani pentru a renova exteriorul locuinței. Cu puțină imaginație, o astfel de lucrare nici nu se va simți în buzunare. Iată câteva idei pe care le poți pune în aplicare rapid și cu costuri minime:
O tencuială care arată scump, dar pe care oricine și-o poate permite
Când vrei să schimbi aspectul casei tale dintr-o singură mișcare, să încerci un nou tip de zugrăveală poate fi soluția pe care o căutai de mult. În mulțimea de clădiri văruite în culori terne, locuința ta va ieși imediat în evidență, dacă alegi unul dintre aceste modele de tencuială decorativă minerală, care îți oferă un dublu beneficiu: pe lângă scopul decorativ, este mult mai rezistentă împotriva factorilor de mediu, astfel că își va păstra mai mult timp aspectul nou.
Dacă te uiți la casele luxoase din revistele de specialitate, vei observa că multe sunt tencuite cu modele colorate sau cu striații care le fac să iasă în evidență.
Florile aduc o explozie de culoare și de frumusețe
Florile au puterea de a înfrumuseța orice decor, iar acum poți alege plante care să reziste tot anul, indiferent de temperaturile de afară. Nu te mulțumi doar să plasezi câteva ghivece cu flori pe marginea pervazului. Folosește corpuri suspendate sau ghivece făcute de tine. Un dulap vechi de înălțime medie se poate transforma într-un suport original pentru flori.
De asemenea, poți construi ghivece din cărămizi colorate sau din coșuri de răchită. Intercalează florile cu plante agățătoare și vei obține un efect de grădină sălbatică pe care toți trecătorii și vecinii o vor admira. În plus, ai libertate deplină să fii cât de creativ vrei, pentru că nu există reguli stricte pe care să le urmezi. Prispa casei tale va deveni astfel o oază de verdeață și culoare, un loc ideal pentru a-ți petrece după-amiezile de weekend sau diminețile de vară.
Lucrează la exterior pentru a pune în valoare interiorul curții tale
Un gard proaspat vopsit într-o culoare vie îți poate face locuința să iasă și mai bine în evidență. Nu trebuie neapărat să cheltuiești sume mari pentru a-ți înlocui gardul, ci poți căuta soluții ieftine pentru a-l transforma pe cel actual. Un strat nou de vopsea poate reîmprospăta instantaneu aspectul întregii curți, indiferent că ai un gard din lemn, din beton sau din BCA.
O intrare memorabilă, cu minimum de effort
Dacă vrei să le faci o impresie de neuitat oaspeților și să îi faci să se simtă ca și când ar păși pe covorul roșu, te poți ocupa ca poteca de la intrarea în curte până la ușa casei să arate cât mai spectaculos. Ai numeroase opțiuni ușor de realizat: de la placarea cu cărămizi colorate, care vor da casei tale un aer desprins parcă din povești, sau placarea cu lemn, pentru un aspect rustic, până la instalarea de felinare de-o parte și de alta sau spoturi de lumină. Acestea, pe lângă aspectul luxos pe care îl dau, sunt și extrem de utile, pentru că nu vei mai fi niciodată nevoit să luminezi cu lanterna calea oaspeților spre casă.
Grădina frumoasă, un semn de prosperitate și sănătate
O grădină îngrijită cu atenție aduce un plus de frumusețe, culoare și textură oricărei case, unde mai pui că este un pansament perfect să te relaxezi pe gazon, după o zi încărcată. Plantele sunt extrem de benefice și pentru sănătate, așa că o grădină micuță, dar cochetă îți va face casa să arate de milioane. Nu te-am convins? Ei bine, află și că grădinăritul are avantaje surprinzătoare pentru organismul tău: s-a demonstrat că o oră petrecută muncind în grădină reduce stresul și te ajută să te reconectezi cu natura, așa că ai toate motivele să te gândești serios să-ți transformi grădina. Semințele de plante și flori nu sunt scumpe, așa că ai nevoie doar de răbdare și dedicare, pentru a avea o curte ca în filme.
Ce părere ai? Care dintre aceste idei îți surâde cel mai mult?


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *