Cu cartea pe față!
Natalia Junghietu, colega noastră, și-a adăugat, în biblioteca sa personală, o carte de neprețuit, care îi va aminti mereu că a fost și este Ambasadoarea cărții.
Cartea ia fost oferită, întro atmosferă prietenească, pe 20 septembrie. Ia înmînat-o Aliona Manciu, șefă serviciu la Biblioteca publică raională ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni, în cadrul unei activități, parte a campaniei ”Ne vedem la bibliotecă”.
”Este o onoare pentru mine să fiu Ambasadoare a cărții. Profitînd de ocazie, vreau să fac un apel: haideți să citim cu toții, pentru că, citind, nu veți face rău niciodată nimănui”, a declarat Natalia.
Ce reprezintă cartea pe care a primit-o Natalia Junghietu?
În primul rînd, este o carte personalizată, cu imaginea Nataliei pe copertă.
Autorii volumului, întitulat ”Cărțile pe față”, sînt doi clujeni: Petruța Grijincu și Victor Miron, care vorbesc despre experiențele lor privind promovarea cărții. ”
Să reușim să facem din citit un sport național” , și-au propus ei.
Cartea, cu 215 pagini și 20 de capitole, conține istorioare hazlii, dar și mai triste, însă adevărate. Sînt scene desfășurate în Cluj Napoca, România.
Apropo, orașul Ungheni este tot mai aproape de a semna un acord de fraternitate cu municipiul Cluj Napoca, astfel că este simbolic faptul că Natalia Junghietu are o carte personalizată în care se regăsește una dintre experiențele frumoase ale orașului de peste Prut.
”Este important faptul că aici găsim și numeroase citate, îndemnuri curioase, cum ar fi, de exemplu: ”Citește o carte! Nu vei fi întrerupt de publicitate”. Este o carte utilă, care merită să fie citită și promovată”, a făcut o remarcă Natalia.
Reamintim că, în acest an, Natalia Junghietu a primit titlul de Ambasador al bibliotecarilor din Republica Moldova, oferit de către Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM), în cadrul Proiectului ”În obiectiv – advocacy pentru bibliotecari”, susținut de IREX Moldova și Programul Novateca.
Lasă un răspuns