Șocant! Oficialii nisporeneni vorbesc româna

Lucia BacaluHai că am trăit-o și pe asta: să citesc pe un site din România, redeșteptarea.ro, următorul titlu: ”Oficialii din Nisporeni şi Vârşeţ s-au adresat gazdelor Rugii Lugojene în limba română”.
Ia vezi Doamne, dar în ce limbă au crezut reporterii de acolo că ar trebui să vorbească primarul nisporenean?
Și asta, după 15 ani de strînse legături de prietenie! Zeci de delegații de la Lugoj au venit la Nisporeni. Zeci de delegații din Nisporeni au mers la Lugoj.  Zeci de copii din Nisporeni, dacă nu chiar sute, au învățat și continuă să învețe la Universitatea ”Drăgan” din Lugoj.
Ce ar mai fi trebuit să se întreprindă, ca să se înțeleagă odată și pentru totdeauna că la Nisporeni se vorbește românește, ca, de altfel, mai peste tot în republica Moldova? Mai mutl ca atît, Nisporeniul este unul dintre puținele raioane unde nu vei auzi, oricît ți-ai dori, să se vorbească rusa. Bănuiesc că reporterii lugojeni asta cred: Nisporeniul este un oraș rusesc, unde se vorbește în rusă.
Iată că oficialii din Nisporeni mai că nu au ajuns eroi: au vorbit în limba română la Lugoj! Știre de prima pagină. Șocant! Bombă!
Nu știu cam de ce atîta mirare. Dacă ești atît de ignorant, dacă nu ai idee ce-i cu Nisporeniul acesta, încearcă și deschide un calculator, accesează Google.com și caută Nisporeni. Simplu. Pînă și un copil de patru-cinci anișori o poate face, darmite un ditamai reporterul din Lugoj, județul Timiș, România.
Eu am făcut-o. Mi s-a spus foarte clar că la Nisporeni locuiesc 11905 de moldoveni/români, sau 97,52% din toată populația. Mai e nevoie de ceva? E complicat să deduci că moldovenii/românii vorbesc limba română? Nu. Este nevoie, pur și simplu, de un pic de respect față de cei care îți vin în ospeție, față de cei pe care îi consideri prieteni și frați (aș vrea să cred că e așa), de bun-simț și informare.
La fel și cu Vârșețul. Este o municipalitate din Banatul de Sus, Serbia. Aici se află o importantă comunitate românească, care numără 5913 locuitori și reprezintă 11% din populație. De ce atunci atîta mirare? Sau, în goană după senzații și raiting, poți scrie orice inepție.
Nu știu cum alții, dar eu am rămas stupefiată și chiar jignită de acest titlu. Mai mult ca atît, să vedeți conținutul!
”Trei dintre cei care au luat cuvântul nu au avut nevoie de traducător, vorbind limba română. Este vorba despre Grigorie Robu, primarul oraşului Nisporeni, Ghenadie Verdeş, vicepreședintele raionului Nisporeni, şi Mariana Golomeici, consilier Vârşeţ”. Ce noroc pe capul lugojenilor!
Cred că la acel eveniment s-au întîmplat lucruri mult mai importante, care, poate, ar fi meritat să fie aduse în atenția publicului. Dar nu. Pe cine-l interesează ce a spus în discursul său primarul de Nisporeni sau vicepreședintele raionului? Sau poate nu au spus nimic relevant și atunci reporterului nu i-a rămas nimic altceva decît să menționeze că aceștia nu au avut nevoie de traducător.
Frumos.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *