S-a terminat cu fîntînile părăsite și neîngrijite la Mănoilești

fintini1
În fotografii: Sărbătoarea fîntinilor la prima ediție Foto: Ina Landa

De ani buni, la o răscruce, chiar la intrarea în satul Mănoilești, stătea, părăsită o fîntînă. Pe vremuri, oamenii își alinau setea aici. Dar a fost uitată pe parcurs. S-a deteriorat și nimeni nu mai îndrăznea să folosească apa de aici.
Iată că s-au găsit cîțiva săteni inimoși și au decis că nu mai merge așa. Fîntîna  a fost renovată, iar pe 30 iulie a și fost sfințită.
De dragă dimineață, parohul bisericii din comună, Victor Ciugureanu, a oficiat aici un serviciu divin, după care, însoțit de enoriași, a mers prin sat, de la fîntînă la fîntînă, pentru a le sfinți.
”Am reușit așa, din grabă, să dau cu var fîntîna din poarta casei mamei mele și să pun ceva de pomană. La anul, mă voi pregăti mai bine”, a spus, oarecum stînjenită, o localnică, Raisa Aramă.
Femeia aștepta emoționată lîngă fîntînă sosirea preotului.
Și a mai spus ea că sărbătoarea fîntînilor i-a luat prin surprindere, atît pe ea, cît și pe mulți dintre consătenii săi. Chiar și așa, lumea din sat a reușit să se pregătească. ”O astfel de sărbătoare trebuie să existe în fiecare localitate”, a făcut o remarcă Raisa Aramă, explicînd și de ce: ”Bunicii noștri ne spuneau că fîntîna este izvorul dătător de viață și trebuie să o păstrăm curată, îngrijită și sfințită”.
În ultimul timp, a mai adăugat femeia, s-au cam uitat de acele învățăminte ale strămoșilor, iar în rezultat avem tot mai multe fîntîni părăsite și lăsate în voia sorții.
Inițiativa de a reînvia cultul fîntînilor la Mănoilești îi aparține primarului Valentina Grosu. Pe 30 iulie, dînsa a fost alături de consătenii săi și i-a îndemnat să păstreze curate și îngrijite fîntînile, să le sfințească o dată în an, așa cum a fost tradiția odinioară.
”Chiar dacă, în prezent, optăm pentru un apeduct cu apă potabilă în sat, consider că și fîntînile nu trebuie date uitării. Asta ar însemna să respectăm ceea ce ne-au lăsat părinții și bunicii, să transmitem acest cult al fîntînilor mai departe, generațiilor care vine în urma noastră”, a explicat primarul, dînd asigurări că, în fiecare dintre cele patru sate ale comunei va fi stabilită cîte o zi în an, cînd vor fi cinstite și sfințite fîntînile. ”În așa fel, în comuna Mănoilești va reînvia cu adevărat cultul fîntînilor”, a mai spus Valentina Grosu.
fintini2
În fotografii: Sărbătoarea fîntinilor la prima ediție Foto: Ina Landa

fintini
În fotografii: Sărbătoarea fîntinilor la prima ediție Foto: Ina Landa

La ora actuală, comuna Mănoilești numără aproximativ 160 de fîntîni. Oamenii din partea locului susțin că apa de aici e bună și continuă s-o folosească atît în mîncare, cît și în scopuri tehnice.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *