Grădiniță în… concediu | Părinții nu înțeleg. Autoritățile explică

În fotografie: Afișul de la grădinița din Păulești
În fotografie: Afișul de la grădinița din Păulești

”Grădinița de pe data de 01.07.2016 pînă la data de 31.07.2016 va fi în concediu”. Iată cu un așa anunț s-au trezit părinții din Păulești într-o bună zi. ”O grădiniță în concediu? Cum vine asta?”, se întreabă indignați, mai ales că o bună parte dintre ei sînt la serviciu și nu au unde să-și lase micuții.
”Bine că soțul meu e acasă acum și poate să stea cu copilul. Altfel nu știu ce aș face. Nu înțelegem – nici un părinte nu înțelege – ce se întîmplă. Cum să fie închisă grădinița tocmai o lună?”, ne-a spus o tînără mămică din Păulești, care, însă, nu a dorit să-și facă public numele, ca nu cumva să-i dăuneze copilului. După o mică pauză ne-a comunicat că și, anterior, grădinița era închisă pe timp de vară, dar pentru o săptămînă sau, cel mult, două, ca să se facă reparație. Atunci erau chemați și părinții în ajutor.
Am contactat-o pe directoarea grădiniței din Păulești, Tatiana Petica, ca să ne dea unele explicații. ”Noi nu sîntem în concediu. Instituția este închisă pentru reparație timp de o lună. Avem dispoziția primăriei, cu avizul Direcției de Învățămînt. La 1 august, intrăm în serviciu”, a explicat dînsa.
La momentul actual, din cele patru angajate ale grădiniței, două sunt în concediu, iar celelalte două efectuează lucrările de reparație. ”Facem o reparație cosmetică”, a precizat directoarea, după care a enumerat ce au de făcut: ”Avem un bloc sanitar mare, săli pentru două grupe, un coridor… Totul trebuie reparat. Sperăm că pînă în august vom finisa”.
Primarul de Păulești, Ion Prunici, a declarat, însă, altceva: la grădinița din Păulești e nevoie de o ”reparație bună”. ”Am coordonat cu Directia Învățămînt din Călărași și Cancelaria de Stat, ca să ni se permită să închidem grădinița pentru o lună, ca să reușim să facem reparație, în condițiile în care sînt foarte puține persoane angajate aici”, a menționat dînsul, după care a specificat: ”De mulți ani nu s-a făcut reparație în grădiniță și s-au adunat multe probleme”.
Dînsul a mai spus că-și dorește să înlăture toate aceste probleme, deși nici lucrători în grădiniță nu prea sînt și nici resurse financiare nu există.
La final, primarul a reiterat: grădinița a fost închisă legal.
Același lucru ne-a spus și Elena Gonța, șefa Direcției Învățămînt, Tineret și Sport din Călărași. ”Din punct de vedere legal, totul e în regulă. Avem la grădinița din Păulești o singură educatoare și un singur ajutor de educator. Au nevoie și ele de concediu. Alte cadre didactice în sat, care ar putea să le înlocuiască pe durata concediului, nu avem. Iar noi nu putem să încredințăm copiii oricui”, a explicat dînsa, după care a concluzionat: ”Mai bine să stea copiii acasă în această perioadă, în îngrijirea părinților”.
Elena Gonța a mai spus că, de fapt, toate instituțiile preșcolare își sistează activitatea pentru o anumită perioadă de timp, ca să fie efectuate lucrările de reparație ce se impun.
În cazul concediilor, e mai simplu în grădinițele mari, unde angajatele pot să se înlocuiască unele pe altele. Sau în localitățile unde sînt cadre didactice formate, chiar dacă-s la pensie. Contează să poată încă munci și atunci sunt invitate pentru o lună, ca să le înlocuiască pe actualele angajate. La Păulești situația e una specifică. ”Avem doar o grupă de copii și, respectiv, lucrători puțini. Am făcut astfel ca simultan grădinița să fie pregătită pentru un nou an de studii, iar cadrele didactice să aibă posibilitatea să meargă în concediu”, a subliniat Elena Gonța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *