Au scos frica din copii și s-au împrietenit

În fotografie: Experiență de neuitat pentru copiii de la tabăra din Mîrzoaia

În fotografie: Experiență de neuitat pentru copiii de la tabăra din Mîrzoaia
În fotografie: Experiență de neuitat pentru copiii de la tabăra din Mîrzoaia

Într-o zi de vară au învățat atîtea reguli de comportament, încît le vor ajunge pe un an întreg.
Cei 120 de copii de la Tabăra de odihnă ”Codru” din Mîrzoaia au avut parte, în aceste zile, de o întîlnire de neuitat cu o armată întreagă de specialiști: polițiști, pompieri, asistenți sociali și psihologi.
”Dacă, inițial, unii copiii erau cam pasivi, pe parcurs au devenit tot mai interesați de ceea ce se întîmplă. La final au declarat că, atunci cînd vor crește mari, vor să fie polițiști și pompieri”, a menționat Denis Popescu, căpitan de poliție, șef de sector în cadrul Inspectoratului de poliție Nisporeni, responsabil de organizarea acestei activități.
Oaspeții le-au vorbit copiilor despre regulile de comportament în societate, acasă și în trafic, despre siguranța personală și a bunurilor materiale. Cel mai impresionant moment, însă, a fost atunci cînd copiilor li s-a permis să se afle, pentru cîteva clipe, în pielea polițiștilor și pompierilor. Ei au inclus girofarurile și semnalele sonore ale autospecialelor cu care au venit oaspeții. Au luat furtunul în mînă și au stins un incendiu. Ce mai, au avut parte de o experiență unică.
”Consider că astfel de activități sînt foarte utile, pentru că prin joc și discuții de la egal la egal copiii însușesc mult mai bine mesajul transmis”, a punctat Denis Popescu.
Inspectoratul de Poliție, în comun cu Secția Situații Excepționale și Direcția Asistență Socială din Nisporeni au desfășurat, anterior, o întîlnire similară cu copiii care s-au odihnit în turul I la aceeași tabără. Urmează să mai organizeze una cu cei ce vor veni în turul III.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *