Ageratum, pufulețul de grădină

floriAgeratum sînt flori anuale care dau un plus de farmec prin colorit și abundența înfloririi. Plantele sînt mici de statură, circa 15 cm, dar se ramifică bogat și dezvoltă multe flori de culoare albastru-violet, asemănătoare unor umbrele, cu numeroase petale subțiri, de unde li se mai spune și pufuleți.
Mai rar, florile de ageratum, pot fi și roșii, roz sau albe. Au un aspect deosebit plantate în grupuri, ca pete de culoare în amenajări florale, dar și ca borduri împrejmuitoare de alei. Au o perioadă lungă de înflorire, din iunie pînă spre sfîrșitul toamnei. Sînt originare din America de Sud, unde clima le permite să trăiască și pe timpul iernii în grădini, fiind tratate ca flori perene. La noi se cultivă ca flori anuale.
Plantare și îngrijire
Ageratum se plantează de regulă în aprilie – mai în grădină, după ce se încălzește vremea, la distanța de circa 25 cm între plante. Se pot cultiva și semințe în februarie – martie, dar în ghivece ținute în interior pînă la plantarea în grădini.
Pămîntul bogat în substanțe organice este preferatul pufuleților. Pentru flori multe și frumoase se vor alege locuri însorite sau parțial însorite. Se uda moderat, cu grijă la frunze, care nu trebuie stropite, pentru că există pericolul de mucegăire.
Plantele vor avea un aspect plăcut și îngrijit, dar și o înflorire abundentă, daca le vom curăța permanent de florile uscate. Se poate folosi la două sau trei săptămîni un fertilizant lichid pentru stimularea înfloririi și revigorarea plantelor.
Înmulțirea pufuleților
Ageratum se înmulțește simplu prin semințe. În februarie – martie se însemințează în ghivece ținute la o temperatură de 16 grade, la semi întuneric, într-un pămînt îmbogățit cu compost. În momentul în care plantele au răsărit se pot expune la lumină, iar pe măsura ce cresc, se înlătură lăstarii crescuți lateral. Pufuleții se mai pot înmulți și prin butași, prelevați din lăstari, în iunie. Se plantează în vase mai înalte acoperite cu folie și în momentul în care le apar frunze noi înseamnă ca au prins rădăcini și se pot planta în locurile alese din grădină. Ageratum crește ca o tufă compactă, densă, cu multe ramuri și ramificații; are frunze mici, și păroase. Pentru a stimula ramificarea, planta trebuie ciupită de 2-3 ori pe an, pînă cînd arată așa cum îți dorești.
Pericole și precauții
Sînt multe insecte care pot dăuna plantei: greierașii, afidele și păianjenul roșu. Udarea prea abundentă poate provoca putrezirea plantei iar un teren prea arid poate provocarea uscarea și căderea frunzelor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *