O punte de colaborare și prietenie

pag. 1Se pare că drumul de la Nișcani spre Jegălia, o comună din județul Călărași, România, va fi tot mai bătătorit. De acum încolo, tot vor merge reprezentanții celor două comunități unii la alții și asta, pentru că, recent, cele două localități s-au înfrățit.
”Totul a început cînd am participat la o ședință cu reprezentanții Euroregiunii ”Siret-Prut-Nistru”. Atunci ni s-a vorbit despre eventualele înfrățiri cu localități de peste Prut, despre beneficiile acestora”, povestește primarul de Nișcani, Petru Sorici. Dînsului i-a plăcut ideea și a profitat de ocazie. A cerut să fie ajutat pentru stabilirea unor punți de legătură cu o localitate din România. A doua zi, deja știa și numele comunei cu care urma să se înfrățească: Jegălia, județul Călărași.
”Ulterior, am fost contactat de primarul de Jegălia, Vasile Aurel, apoi ne-am întîlnit la București și am semnat un acord de intenție”, își continuă povestirea Petru Sorici.
Pe 20 mai, o impunătoare delegație din Nișcani a mers la Jegălia. Acolo au fost întîmpinați ca niște adevărați frați: cu pîine și sare, cu multă bucurie și dorința de stabili relații de prietenie reale.
”Timp de trei zile, cît am stat în Jegălia, am fost cazați în familii, pentru a lega prietenii între oameni. Asta contează cel mai mult, căci azi ești primar, iar mîine – cine știe”, a făcut o remarcă Petru Sorici.
Așadar, documentele au fost semnate. ”Am mari așteptări de pe urma acestei colaborări”, a subliniat primarul de Nișcani. În scurt timp, dînsul va fi gazdă, căci o delegație din Jegălia va veni la Nișcani, pentru a stabili pașii concreți de cooperare și ajutor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *