Merge înainte, pentru că are pentru cine
Primul popas în Nișcani l-am făcut la Zina, o fetiță mică de tot, de doar nouă luni. Îmi doream nespus de mult s-o cunosc. Auzisem că o crește, de unul singur, tatăl ei, Tudor Guzic, un tînăr de doar 24 de ani. Cum să nu te impresioneze o asemenea poveste? Cum să rămîi indiferent? Așa că l-am rugat pe primarul de Nișcani, Petru Sorici, să mă conducă la ei, pentru a le afla povestea.
Am ajuns la o căsuță mică, bătrînească, rămasă drept moștenire de la bunica lui Tudor Guzic. Stă pitită în verdeață, fără gard și fără poartă. Am intrat nestingherită în curte și am bătut la ușă. Era la sfîrșitul lunii mai, iar afară timpul era urît de tot.
În prag a apărut un tînăr cu zîmbetul pe buze. M-a invitat în casă. Acolo am și făcut cunoștință cu micuța Zina, sau Zînica, așa cum îi spune tatăl ei. O fetiță ochioasă, veselă, care-i seamănă leit tatei .
”Ce face micuța?”, întreb. ”Își bea ceaiul”, răspunde bărbatul zîmbind.
Primele impresii au început să-și facă loc în mintea mea. ”Este optimist”, mi-am zis.
Ulterior, după ce am discutat cu el, m-am convins că așa și este: un bărbat optimist sută la sută. Nu i-a dispărut nici pentru o clipă zîmbetul de pe față. Asta, chiar dacă povestea lui nu e dintre cele mai frumoase.
Mama fetiței i-a abandonat acum cîteva luni. ”Chipurile, s-a dus în Rusia la muncă, dar peste o săptămînă am aflat că e în Turcia. Ce-o fi fost în capul ei, nu știu”, povestește Tudor.
Cine ar putea ști ce e în capul ei? Cert e că femeia i-a declarat că nu mai vrea să se întoarcă acasă. Așa că Tudor a trebuit să se descurce singur cu o fetiță de doar șase luni, cît avea la acel moment.
”La început, mi-a fost greu cu scutecele. Îmi era groază să le schimb, dar, într-un final, mi-am zis: de ce să-mi fie groază, dacă e tot sîngele meu?”, spune tînărul tătic, cu același zîmbet pe buze.
Și mîncare știe să facă, ”numai să fie din ce”, vorba lui. Unde mai pui că e de profesie bucătar. Zînicăi îi plac foarte mult cartofii. ”Dar mănîncă de toate”, spune bărbatul, după care conchide: ”Mă descurc eu, că doar nu sînt nici primul și nici ultimul în așa situație”.
”Nu v-a fost frică să rămîneți cu un copil atît de mic în brațe?”, îl întreb. După o clipă de tăcere, spune apăsat: ”Eu am trecut prin multe. Dar copilul meu nu va trece prin ceea ce am trecut eu”.
Tudor a fost crescut de mic de bunica sa. La cinci anișori, a ajuns la o școală-internat, unde a stat 12 ani. Pe maică-sa, Zinaida, a văzut-o prima dată cînd a avea 14 ani. De tatăl său nici nu vorbește. S-a simțit al nimănui.
”Din cînd în cînd, foarte rar, vorbesc cu mama la telefon. Nu țin minte cînd am văzut-o ultima oară…”, spune. Apoi adaugă: ”Dintotdeauna mi-am dorit să o am pe mama alături. Chiar și fiicei mele i-am pus numele mamei…”.
La 18 ani, Tudor s-a căsătorit. Își dorea o familie a sa, un cămin, unde să fie așteptat. Aleasa inimii sale era cu cinci ani mai mare decît el. Din acea căsătorie s-a născut Damiana, prima lui fetiță, care are deja patru anișori. ”O văd foarte rar, doar pe internet și atunci cînd mama ei îmi permite”, spune.
Acum, o are pe Zînica. E bucuria și mîngîierea lui. Cel mai mult își dorește ca fata să-i fie sănătoasă. ”Nu m-am gîndit niciodată că voi ajunge într-o asemenea situație”, recunoaște. ”Dar merg înainte, căci am pentru cine”, mai spune, arătînd spre micuța Zina.
Chiar dacă primește lunar 1750 de lei sub formă de alocații și indemnizații, Tudor nu se plînge. Dacă nu-i ajung bani, împrumută și merge înainte.
”Cînd vom scăpa la piciorușe, îmi va fi mai ușor, căci voi putea să lucrez”, afirmă optimist.
”Este un tînăr responsabil, cuminte, care nu face probleme nimănui. Încercăm să-l ajutăm cu ce putem”, ne-a spus, la final, primarul de Nicani, Petru Sorici.
Lasă un răspuns