Mai mult sprijin și alinare la ”Casa Nadejda”
De un an de zile, la Centrul social ”Casa Nadejda” din Nisporeni își găsesc alinarea nu doar persoane în etate, ci și tineri. Este vorba de tinerii aflați în situații dificile, care nu au sprijin și adăpost.
”Prin această reorganizare a activității Centrului ne-am dorit să devenim mai flexibili și mai eficienți, ca să putem acorda ajutor unui număr mai mare de persoane aflate în dificultate”, ne-a comunicat Veronela Pruteanu, coordonatorul proiectului ”Pentru părinții noștri”, grație căruia, acum șase ani, la Nisporeni a fost deschisă ”Casa Nadejda”.
Astfel, anul trecut, Centrul respectiv a devenit cea de-a doua casă pentru patru tineri din Nisporeni, care nu aveau nici casă, nici masă, nici părinți care să-i susțină. Aici li s-a oferit tot ceea de ce duceau lipsă.
Tot în decursul anului trecut, au beneficiat, zilnic, de cîte un prînz 21 de bătrîni, 10 persoane vulnerabile și 6 copii din familii defavorizate. Astfel de prînzuri au ajuns și acasă la 52 de bătîni, dar și la alte patru persoane aflate în dificultate.
Potrivit Veronelei Pruteanu, datorită acestei reorganizări, la ”Casa Nadejda” se va găsi loc de cazare și pentru mamele solitare, care nu au unde sta cu micuții lor. Totodată, oamenii care luptă, zi de zi, cu grijile și sărăcia, vor putea beneficia de un suport material din partea centrului. ”Scopul nostru este de ajuta sub orice formă cetățenii din orașul Nisporeni. De exemplu, în unele cazuri am donat unor familii păsări domestice sau chiar animale, cum ar fi căprițe ori vaci”, a specificat dînsa, menționînd că așa ajutoare sînt binevenite și trebuie să continue.
În altă ordine de idei, cu o remarcă în ceea ce privește asigurarea bunei activități a Centrului social ”Casa Nadejda” din Nisporeni a venit și managerul proiectului ”Pentru părinții noștri”, Natalia Miron. Dînsa a menționat că, dacă pînă acum, instituția a activat, fiind finanțată integral de către Asociația ”Concordia. Proiecte sociale”, aplicanta proiectului în cauză, de acum încolo se dorește stabilirea unei relații de colaborare și cu primăria orașului Nisporeni, în vederea obținerii unui suport financiar din bugetul local. ”Noi am discutat deja despre aceasta cu domnul primar, Grigore Robu. Dînsul s-a arătat deschis spre colaborare, ceea ce ne bucură”, a punctat Natalia Miron.
Lasă un răspuns