Avem lege anti-tutun

Lucia BacaluÎn sfîrșit, legea anti-tutun a intrat în vigoare. Nu știu cum alții, dar eu am așteptat-o de mult timp. Totdeauna m-am întrebat: de ce trebuie să suport fumul de țigară și putoarea de tutun?
În blocul în care am locuit, de la o vreme se găsiseră cîțiva indivizi care făceau ce făceau și ieșeau să fumeze. Ieșeau pe palier și tot trăgeau din pipă pînă nu se vedeau din fum. Cînd te uitai la ei – slabi și palizi – mai că nu te apuca mila. Te-ar fi apucat, dacă nu ar fi terorizat cu fumul de țigară toată scara.
Am încercat să le fac observație. Să fi văzut ce reacție au avut! Cum de am îndrăznit să atentez la libertatea lor, la drepturile lor?
Iată așa, din lipsa de cultură a unor inși, trebuie să sufere o mulțime de oameni. Acum, vezi Doamne, au apărut, cică, fumători responsabili. Ce o mai fi însemnînd și asta? Responsabili de ce? De sănătatea lor? De sănătatea copiilor lor? A noastră, a tuturor?
Credeți că, odată cu intrarea în vigoare a legii anti-tutun, mulți vor respecta prevederile acesteia? Da de unde? Vor fuma în continuare. Și pe paliere, și la balcoane, și în veceuri, și în stradă. Or, inși de genul celor despre care am vorbit sînt nesimțiți. Dacă ar fi avut în ei o minimă cultură și educație, s-ar fi gîndit că-i deranjează pe cei din jur. S-ar fi gîndit, cel puțin, unde să arunce mucurile de țigară.
Uneori, am impresia că tutunul le afectează unora pînă și creierul.
De fapt, e treaba lor cu fumatul lor. Dar numai dacă nu atentează la confortul și sănătatea celorlalți.
Ziceam că nu cred că legea respectivă va avea efect în scurt timp. De ce? Pentru că avem atîtea nelegiuiri și infracțiuni, încît fumatul în locuri publice pare floare la ureche. Zi de zi auzim despre accidente grave, incendieri, bătăi și chiar împușcături. Lumea continuă să lucreze la negru, să primească salarii în plic, o parte din agenții economici își ascund veniturile, ca să nu plătească impozite statului și tot așa mai departe. Cînd, însă, vine vorba de viața noastră și sărăcia de la noi, cine sare primul cu gura? Bineînțeles că cei ce rup, strică, aruncă gunoiul în stradă, fumează în locuri publice… Ei sînt nemulțumiții!
Dar să revin la fumat. Cred că o soluție ar fi scumpirea prețurilor la țigări. Cu 200 sau 300%! Pînă la urmă, nu-i vorba de pîine. Cine vrea să fumeze, să scoată măcar bani buni din buzunar. Poate asta i-ar deranja, căci faptul că-și otrăvesc organismul nu-i interesează deloc.
Am avea de cîștigat cu toții. În primul rînd, numărul fumătorilor ar scădea drastic, iar veniturile producătorilor și vînzătorilor ar crește, ceea ce înseamnă mai multe impozite la stat și, implicit, venituri în buget. În al doilea rînd, am avea o populație mult mai sănătoasă. În al treilea rînd (sau poate în primul rînd?), s-ar pune capăt contrabandei cu țigări. Sînt doar cîteva beneficii.
Dar… Guvernanții noștri, se pare, și-ar dori și cetățeni mai sănătoși, și mai multe venituri în buget – cel puțin, în vorbe. Dar cum să renunțăm la contrabanda cu țigări? Nu-u-u… Pentru nimic în lume! În schimb, avem lege anti-tutun.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *