Tot ce are mai scump va dona orașului natal

În fotografie: Tudor Zbîrnea în fața muzeului din Nisporeni Foto: Ina Landa

În fotografie: Tudor Zbîrnea în fața muzeului din Nisporeni Foto: Ina Landa
În fotografie: Tudor Zbîrnea în fața muzeului din Nisporeni
Foto: Ina Landa

Celebrul pictor Tudor Zbîrnea vrea să doneze orașului natal, Nisporeni, colecția sa de picturi, care valorează peste jumătate de milion de euro.
Declarația a fost făcută pentru ”Expresul” de însuși Tudor Zbîrnea, pe 1 aprilie. Dar să nu credeți că a fost o glumă. Nu.
De bună voie și nesilit de nimeni
Tudor Zbîrnea ne-a spus cu toată seriozitatea că intenționează să facă această donație de bună voie și nesilit de nimeni. Asta, în timp ce marile muzee ale lumii sînt gata să dea o avere pentru picturile semnate de maestrul cu rădăcini nisporenene. Bunăoară, Muzeul din China i-a cumpărat recent o lucrare care, din spusele autorului, costă ”cam cît fondul anual alocat pentru arte plastice în Moldova”.
Dar cele circa 100 de picturi vor ajunge la Nisporeni cu o condiție: să fie identificat un spațiu pentru păstrarea corespunzătoare a lor, cît și pentru organizarea unor expoziții permanente pentru toată lumea pasionată de artele plastice. ”Eu trebuie să știu că picturile mele nu vor sta undeva la subsol, fără ca să le vadă nimeni”, a punctat maestrul. Dînsul a mai spus că este gata să ofere Nisporeniului și lucrările pe care le-a cumpărat de-a lungul anilor din toată lumea și care fac parte din colecția personală.
Ba mai mult. Deși nu-i place să utilizeze cuvîntul patriotism, totuși, probabil că din dragostea  față de locurile unde a copilărit, pictorul e gata să doneze orașului natal și casa părintească. Dar vrea să o lase pe mîini bune și acest local să devină unul cu menire culturală.
”Nisporeni trebuie să devină o capitală culturală”
Toate aceste idei i-au fost împărtășite și primarului de Nisporeni, Grigore Robu, care s-a arătat mai mult decît încîntat. Edilul a dat asigurări că se va implica la maxim pentru ca, într-un final, lucrările lui Tudor Zbîrnea să ajungă acasă. ”Nisporeni trebuie să devină capitala culturală a Republicii Moldova și, atîta timp cît avem personalități ca Tudor Zbîrnea, indiscutabil e posibil să fie realizată această idee”, a accentuat dînsul.
La rîndul său, Tudor Zbîrnea s-a declarat deschis pentru orice colaborare cu Primăria Nisporeni, exprimîndu-și speranța că discuțiile purtate cu primarul vor fi transpuse în curînd în practică, iar odată cu aceasta, viața culturală la Nisporeni se va schimba radical.
Tudor Zbîrnea s-a născut la 29 decembrie 1955 la Nisporeni. A absolvit Universitatea de Arte din Iași. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, dar și din România. Are în palmares zeci de premii naționale și internaționale, a participat la peste 300 de expoziții de artă contemporană în țară și străinătate. Lucrările lui de păstrează în muzee, colecții publice sau private din România, China, Italia, Germania, Turcia, Australia, Armenia, Belgia, Franța,  Olanda, S.U.A., Israel etc. În anul 2009, i-a fost conferit titlul onorific de maestru în artă. Este laureat al Premiului Ministerului Culturii în cadrul Concursului Național în domeniul artelor plastice, în 2010. De 14 ani se află în fruntea Muzeului Național de Artă din Moldova.
Citiți un reportaj de acasă de la Tudor Zbîrnea în numărul următor al ziarului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *