O excursie în trecutul Grozeștiului
La orele de istorie, copiii ar trebui să studieze, mai întîi de toate, istoria locului natal, apoi să treacă la cea a neamului și a lumii. De acest fapt sînt ferm convinși profesorii de istorie din raionul Nisporeni, iar după o zi petrecută la Liceul ”Prometeu” din Grozești, s-au convins încă o dată că așa ar trebui să fie.
Pe 29 martie, la Grozești au venit 26 de profesori de istorie din tot raionul, care, grație directoarei liceului, Elena Dobzeu, dar și profesoarei de istorie, Ina Croitoru, au avut șansa să se ”teleporteze” în trecutul satului.
Cu toții au vizitat muzeul ținutului natal din incinta liceului, au asistat și la un concurs de erudiție, cu genericul: ”Satul copilăriei mele”, între elevii claselor a X-a și a XII-a.
Încă un element istoric, cu care se mîndresc liceenii și cu care au ieșit în fața profesorilor sosiți în instituția lor, a fost drapelul și stema satului Grozești, aprobate oficial acum doi ani de către Comisia Națională de Heraldică.
”Activitatea de astăzi nu este nimic altceva decît o disiminare a bunelor practici între profesorii de istorie”, a declarat, la final, Valeriu Lungu, specialist în cadrul Direcției Învățămînt, Tineret și Sport Nisporeni. Dînsul a subliniat că liceul din Grozeștiul nu a fost ales întîmplător să fie gazda acestui eveniment. Vorba e că profesoara de istorie de aici, Ina Croitoru, are o experiență profesională bogată, iar mulți dintre discipolii ei se numără printre finaliștii la olimpiadele naționale de istorie.
”M-am convins că satul Grozești are o istorie bogată, are copii dotați, de la care am luat o doză de energie pozitivă, cu care mă voi întoarce acasă”, și-a împărtășit impresiile și Elena Bălău, profesoară de istorie la gimnaziul din Bălăurești. O altă profesoară, Olga Dumbravă din Vărzărești, a recunoscut că a impresionat-o cel mai mult cum s-a manifestat, în acea zi, directoarea liceului, Elena Dobzeu. ”Această doamnă a știut cum să anihileze toate lacunele și să ridice în slăvi succesele instituției pe care o conduce. Nu-mi rămîne decît să zic ”bravo” pentru o asemenea directoare”, a explicat dînsa.
După o asemenea experiență, profesorii de istorie s-au întors acasă cu noi cunoștințe și idei, pe care le vor utiliza în practica lor pedagogică.
Lasă un răspuns