Și-a îndeplinit un vis de primăvară

Imagine simbol: amfostacolo.ro

Imagine simbol: amfostacolo.ro
Imagine simbol: amfostacolo.ro

După ce, anul trecut, satul Ciorești s-a ales cu un drum de toată frumusețea, în valoare totală de 27 milioane de lei, iată că, în această primăvară, a apărut aici și o adevărată alee de tei și arțari.
Arborii au fost plantați chiar recent, în cadrul unei campanii de înverzire a localității, inițiată de  autorități pe 16 martie curent și care a continuat pînă a doua zi.
Astfel, au apărut circa 600 de copăcei de-a lungul drumului respectiv, cu o lungime de peste trei mii de metri, care începe de la traseul național și ajunge pînă la gimnaziul, grădinița și biserica din sat. ”Acesta a fost visul meu: să construiesc un drum european în sat, iar pe ambele părți să fie plantați arbori”, a menționat primarul Valeriu Guțu.
Potrivit dînsului, timp de două zile, au fost plantați, per total, peste o mie de arbori. O parte dintre ei – în preajma casei de cultură, a pieței, a grădiniței, dar și în parc. Acest proiect a costat zece mii de lei.
Primarul de Ciorești a subliniat că această campanie a fost una dintre cele mai mari din ultimii opt ani. S-au implicat, la plantare, numeroși cioreșteni, în frunte cu primarul, cu angajații primăriei și consilierii locali.
De fapt, acțiuni de plantare a arborilor au loc anual în sat. Totuși, cea mai memorabilă a fost cea din anul 2008, cînd a fost plantat parcul din localitate. ”Din păcate, multă lume încă nu apreciază eforturile și realizările noastre. De aceea, atunci cînd e vorba de astfel de activități, mă strădui să implic cît mai mulți oameni. Or, acolo unde vor munci mai mulți, locul amenajat va fi îngrijit și protejat mai bine”, a punctat Valeriu Guțu.
Acum, primarul mai are un vis: iluminarea stradală. Or, de-a lungul drumului construit anul trecut, deocamdată, nu prea ai să vezi becuri electrice pe stîlpi. E un proiect ambițios, care, susține Valeriu Guțu, necesită bani mulți.
Primarul speră că va reuși să acceseze proiecte investiționale și va obține finanțări în acest scop.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *