Și a venit schimbarea

Lucia BacaluAm crescut și am fost educată într-o familie anticomunistă. Tatăl meu a urît pînă în măduva oaselor puterea sovietică și comuniștii. I-a urît, pentru că l-au văduvit de alfabetul latin. I-a urît, pentru că, zice el, s-a trezit, peste noapte cu numele schimnosit. Comuniștii l-au transformat din Ion în… Ivan
Gavrilovici. I-a urît pentru colectivizare, pentru foametea organizată, pentru deportările în Siberia, pentru distrugerea bisericilor… În același spirit am fost educată și eu.
Nici acum nu-mi sînt la inimă comuniștii. Și totuși…
Comuniștii, cei care au guvernat țara între 2001 și 2008, au fost mult mai umani decît actuala clasă politică. Voi spune chiar mai mult: mai că nu au fost îngeri în raport cu cei care au venit ulterior.
Doamne, cîte speranțe ne puneam în liberali, liberali-democrați, în democrați… Ce fericiți eram cînd s-au instalat la guvernare! ”În sfrîșit, ajungem la mal! Schimbarea în bine, iată-iată, vine!”, ne spuneam.
Și a venit schimbarea. Da ce mai schimbare a venit! Miliardul a dispărut, tam-nisam, din bancă. În schimb, apar ca ciupercile după ploaie dosare.
Lozinca stalinistă: ”Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră” e mai actuală ca oricînd. Nu vedeți cum le tremură fundul unor primari, consilieri, deputați și chiar miniștri? Știu foarte bine: vinovați-nevinovați, pușcăria îi mănîncă. Să încerce doar să crîcnească.
Toată această strînsură îmi aduce aminte de relația om – cîine rău. Se știe, un cîiine simte foarte bine dacă îți este frică de el sau nu. Atunci cînd teama ți se citește în ochi (cîinele, bineînțeles, are alte modalități de a aprecia acest lucru), se repede la tine, latră și chiar te încolțește. Dacă mergi înainte cu capul sus și relaxat, te va lăsa în pace.
Uite că, în prezent, dulăii, unii chiar turbați, au ieșit în stradă. Au ieșit și-și adulmecă potențialele victime. Nu vedeți cît de cumincior s-a făcut Mihai Ghimpu? Acel Mihai Ghimpu, care declara sus și tare că vrea dreptate, un procuror european, vrea reforme și corectitudine în toate. Acum, nu mai vrea nimic. Și ce-i mai sare țandăra cînd cineva îi pomenește despre promisiunile sale anterioare!
Nu vedeți cît de cuminciori, dar și ușor agresivi față de foștii colegi s-au făcut ”gogoașele” noastre mioritice, care, vorba poveștii, de la babă au fugit, de la moșneag au fugit… Unii au fugit de la Voronin, alții – de la Filat… Mă tem că acum au dat de vulpe. Stau cocoțate pe nasul ei și, în scurt timp, noi, cu toții, vom fi martorii dispariției lor. Una cîte una se vor duce.
Pînă atunci, se simt fericite aceste gogoșele de tot felul! Să fie.
Eu voi reveni la comuniști. Chiar mi se par cei mai credibili. Asta nu înseamnă că sînt foarte credibili și că i-aș vota vreodată. Nu. Nici pe ei, nici derivatele lor: socialiștii sau cei de la Usatîi.  Oricum, pe timpul regimului lui Voronin nu se făceau atîtea măgării, iar dacă și se făceau, erau nu știu cum mai voalate, mai cu… bun simț.
Iaca, am ajuns să pun alături cuvinte, care mi se păreau incompatibile pînă nu demult: comuniștii și bunul simț. Mulțumesc pentru asta guvernării pro-europene,  celei mai pro-europene guvernări din lume!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *