Doar femeia | Pînă și părinții spun că nu mai o mai recunosc pe acea copilă timidă de altă dată
Acum șase ani, a pășit timidă într-un domeniu dominat de bărbați. Dar a reușit să demonstreze că este curajoasă, poate ține cu încredere arma din dotare, este mereu gata să intervină în cazul unor incidente.
Vorbim despre inspector superior al Serviciului Statistică al Inspectoratului de Poliție Nisporeni. La cei 32 de ani ai săi, este deja căpitan de poliție. A absolvit Academia de Poliție ”Ștefan cel Mare” din Chișinău. Spera să rămînă în capitală, să activeze în domeniul dreptului. Viața, însă, își are cursul. A revenit la baștină.
Cum s-a întîmplat că sînteți astăzi la Nisporeni și purtați uniforma de polițist?
În 2005 m-am căsătorit. În 2007 am născut o fetiță. Peste un an, am divorțat și, cu fetița de un anișor în brațe, am fost nevoită să revin acasă. După ce a mai crescut copilul, a trebuit să-mi caut un loc de muncă, ca să mă pot întreține și să-i ofer fetiței mele o bucată de pîine. Am decis să merg în poliție.
Să facem o incursiune în copilăria dumneavoastră…
Sîntem două surori la părinți. Îmi aduc aminte de perioada cînd se deconecta foarte des curentul electric, iar noi, copii fiind, stăteam cu mama la discuții. Ea îmi zicea, pe atunci, că mă vede polițistă. Au trecut anii. Cînd am ajuns să îmbrac uniforma de polițist, mi-am dat seama că, de fapt, am îndeplinit dorința mamei.
Erați, probabil, mai băiețoasă. De aceea mama și vă vedea polițistă.
Nu, dimpotrivă. Eram foarte timidă, dar, de-a lungul timpului, profesia m-a schimbat foarte tare. Acum, pînă și părinții spun că nu mai o mai recunosc pe acea copilă timidă de altă dată.
Care a fost prima impresie cînd ați pășit pragul Comisariatului de Poliție?
Cînd am fost angajată, mi-a fost încredințat lucrul cu minorii. Cred că cel mai important a fost faptul că nu m-am confruntat cu bariere psihologice, care să mă fi oprit din cale. Am avut noroc și de colegi buni, care m-au susținut și m-au primit ca într-o familie. Recunosc că au fost și momente mai puțin plăcute, dar le-am depășit cu succes.
Cum e să lucrezi într-un domeniu dominat de bărbați?
Și greu, și ușor. Bărbații, ca și noi, femeile, sînt diferiți. În primul rînd, totul pornește de la cei șapte ani de acasă. Au fost situații cînd colegii bărbați mi-au oferit umărul lor la serviciu. Dar am avut parte și de momente, mai ales la început de carieră, cînd nu mi se mai uscau ochii de lacrimi, din cauza unor replici mai tăioase din partea bărbaților. Ei, uneori, ne rănesc, apoi își cer scuze. Pe mine, toate aceste situații m-au întărit.
Ați avut ocazia să stați față-n față cu infractorul, să aplicați arma?
Am văzut de toate în acești ani de muncă: oameni strangulați, înecați, arși… Aceste imagini nu pot să nu te afecteze. Uneori, colegii bărbați încearcă să ne protejeze, dar eu totdeauna am insistat să fiu prezentă la astfel de cazuri, să ajut oamenii. Nu am putut, însă, să ies la cazuri tragice, în care au fost implicați copii. E și firesc, cred. Sînt mamă, sînt femeie, iar natura ne-a creat mai slabe, mai emotive. Cît despre armă, deși o am în dotare, din fericire nu am aplicat-o niciodată și îmi doresc să nu o aplic vreodată.
Curiozitatea feminină vă aduce plusvaloare profesională sau este în detrimentul profesiei?
Nu poți fi un polițist bun, dacă ești pasiv și indiferent. Da, se întîmplă ca noi, femeile, să fim mai curioase decît bărbații. Nu mă pot abține să nu mă interesez despre cazurile de viol și victimele acestora. Totuși, fiecare trebuie să cunoască limitele, prevăzute și de regulamentul de serviciu.
Aveți o fiică. O vedeți tot polițistă?
Ea va alege. Dacă va dori să devină polițistă, eu o voi ajuta. Mă strădui să comunic cu ea cît mai mult, ca să înțeleg ce-și dorește și ce-i place. Ea, la rîndul ei, nu se teme să-mi vorbească despre orice. Încerc să-mi amintesc cum am fost eu la vîrsta ei. Și mie, ca și ei, îmi plăceau anumite obiecte de studiu, altele – nu prea. Încerc să-i explic că acest fapt nu te încurcă să devii o personalitate. Noi, aici, la poliție, sîntem mai realiști.
Vă ajută experiența profesională în relația cu fiica?
Da. Pe parcursul activității mele în poliție am văzut multe cazuri cînd copiii se confruntă cu mari probleme, din cauza că mamele lor nu-s lîngă ei. Am văzut și mame care, cu părere de rău, nu știu să-și asculte copiii, ci doar să îi acuze. Eu mă strădui să nu fac asemenea greșeli, încerc să creez o relație cu fiica mea, bazată pe încredere reciprocă.
Noi, polițiștii, cunoaștem foarte multe cazuri tragice, neplăcute, astfel că ni se pare, deseori, că și copiii noștri ar putea nimeri în situații de acest gen. De aceea mă strădui să fiu mereu alături de fiica mea.
Ați fost tentată vreodată să lăsați totul și să plecați la munci peste hotare?
Nu. Niciodată nu am dorit să-mi las fiica nici pentru o zi. Am trecut prin perioade foarte grele, am avut multe dezamăgiri, mi-au lipsit banii. Și totuși… Cred că orice copil are nevoie, în primul rînd, de mamă, nu de bani.
Cum preferați să vă petreceți timpul liber?
Vizionez, împreună cu fata mea, desene animate. Timpul liber îl dedic familiei, oamenilor dragi.
Dar cît timp petreceți la bucătărie?
Și eu, și mama, avem teancuri de cărți cu rețete, dar, din lipsă de timp, nu prea stau la bucătărie. Dar îmi place să pregătesc, mai ales mămăligă cu pește prăjit. Pentru copil fac deseori pizza, căci îi place mult. Aseară, de exemplu, am preparat, împreună, pentru prima dată, lazania.
Să revenim la profesie. Ce părere aveți despre relația poliție – societate?
În ultimul timp, au loc diferite campanii, menite să apropie cetățeanul de poliție, să crească nivelul de încredere al oamenilor față de poliție. Dar totul depinde de mentalitate. Trebuie să înțelegem: și în poliție tot oameni lucrează. Sînt și polițiști adevărați, dar sînt și oameni care doar lucrează în poliție. Consider că ar trebui să dăm dovadă de mai multă deschidere și implicare atît noi, polițiștii, cît și societatea.
Ce vă mai doriți să obțineți?
Deocamdată, îmi văd viitorul doar în poliție și alături de copil. Ca orice femeie, visez să am un bărbat alături. După ce am depășit perioada de criză emoțională, cauzată de divorț, mi-am dat seama că pot să accept pe cineva lîngă mine. Asta îmi doresc. Doar serviciul nu o face pe femeie împlinită. Orice femeie, cred, dorește să fie și mamă, și soție bună. Sper să mai nasc doi copii. O femeie, dacă vine în poliție, nu înseamnă că trebuie să pună cruce pe viața personală. E greu, dar poți să le îmbini pe toate.
Lasă un răspuns