Basarabenii din sportul românesc: Constantin Bejenaru

Octavian Ticu

Octavian TicuPline de talente și valori, care de câte ori erup, devenind certitudini europene sau mondiale, fac aceste sate nemuritoare în memoria noastră colectivă și în istoria domeniului de realizare. În sport această strălucire este mai deosebită, pentru că impactul mediatic legat de cucerirea unui titlu mondial sau olimpic este atât de profund, încât zdruncină toate temeliile existențiale ale marilor campioni, făcând ca locurile unde s-au născut și au copilărit să devină în timp locații de pelerinaj. Atunci când Tudor Casapu a câștigat medalia olimpică la Barcelona, comentatorul rus al primului canal a exclamat cu bucurie numele satului Mingir, care în acele momente a fost probabil centrul universului. De Chircăiești știm pentru că acolo s-a născut dublul campion olimpic Nicolae Juravschi, iar de Grimăncăuți pentru că de acolo sunt Petru Caduc, Veaceslav Gojan,Vitalie Grușac sau de curând Nicolae Simatoc.
Satul Florițoaia Veche de prin părțile Unghenilor are vreo mie de locuitori. Stă ascuns și liniștit de peste trei sute de ani în pădurile ce încep la vreo șapte kilometri de Ungheni și formează împreună cu satele Cetireni și Unțești o triadă rurală integră, privită de obicei ca un tot întreg de ungheneni. Îmi amintesc că în pădurile de la Florițoaia ne adunam în perioada copilăriei sovietice pentru „Zarnița” și turism, față de care nu că aș avea o nostalgie, dar parcă le duc dorul. Frumoase lucruri se întâmplau acolo, care de voie, care de nevoie, dar care ne creau senzația unui colectivism, pe care cu regret acum nu-l mai regăsim. Ar mai fi stat probabil Florițoaia Veche încă vreo trei sute de ani liniștit în intimitatea sa dumnezeiască, dacă în anul 2010, la Poznan (Polonia) nu sclipea steaua lui Victor Mihalachi. În acele zile ale unui august însorit, copilul născut în acest sat la 24 februarie 1989, a câștigat două medalii de aur la Campionatul Mondial de kaiac-canoe, în pereche cu Alexandru Dumitrescu, și el un băiat de la țară, din Ştefeşti, judeţul Prahova. Ceea ce au realizat acești doi băieți era incredibil. O premieră pentru istorie. De la prima participare a României la Mondialele de kaiac-canoe, în 1954, şi de la introducerea probei de 500 de metri, în 1971, nici un echipaj de doi, compus din aceiaşi oameni, nu a izbutit dubla.
„Moldoveanul de aur”
Și așa și-a pierdut satul liniștea. Presa din România a început a răscoli istoricul „moldoveanului de aur”, satul și raionul său de baștină au devenit cunoscute tuturor amatorilor de sport de peste Prut, iar în R. Moldova unii s-au bucurat și s-au mândrit cu Victor Mihalachi, iar alții au început a ofta la gândul că odată acest băiat a plecat în România, fără ca cineva să-l oprească și să-l întrebe dacă are nevoie de ceva pentru performanță.
Istoria lui Victor este trasă la indigo cu cea a lui Valeriu Calancea și Constantin Bejenaru, care au plecat în România pentru că nu-și mai vedeau rostul realizării lor sportive într-o țară nu numai săracă material, dar și mental. Doar să vă imaginați, că fiind cel mai bun sportiv al probei, a fost lăsat acasă la Festivalul Olimpic al Tineretului din Italia, pentru că antrenorul lotului și-a luat nepotul în locul lui. În 2007, când a rupt gura comentatorilor sportivi, cucerind titlul mondial de juniori împreună cu Hariton Ivanov, la proba de 500 metri, nici măcar nu era membru al lotului național. S-a pregătit din banii tatălui său, Veaceslav, care i-a asigurat pregătirea, cantonamentul, pagaia, barca și echipamentul. La urcare pe podium nici măcar nu avea costum cu simbolurile R. Moldova, fiind nevoit să-l împrumute de la un coleg.
La fel ca și în cazul lui Costel Bejenaru, datorează tatălui său afirmarea în sportul mare. Veaceslav Mihalachi a practicat de mic copil lupte libere la Cetireni și a mers la Liceul Republican sportiv pentru a-și continua cariera. Acolo antrenorul Mihail Rusu i-a spus că nu-i bun pentru lupte și așa a ajuns la kaiac-canoe, coleg de antrenament și de cameră cu Nicolae Juravschi. În clasa a IX a îndeplinit baremul de candidat în maeștri, dar n-a mai continuat, preferând să devină inginer. Dragostea de proba pe apă nu l-a părăsit, în anul 1998 venind să se antreneze la școala de kaiac-canoe de la Ungheni, acolo unde peste un an îl va aduce pe Victor. De fapt, a fost primul său antrenor, lucru pe care nu l-a înregistrat niciodată și nu a pretins beneficii, pentru că dincolo de alții și de altele, a fost tatăl campionului. De Victor mi-a spus că era bun la toate, învăța pe nouă și zece în școală, a practicat luptele și dansul sportiv, odată chiar câștigând trânta la cucoș în Florițoaia. A pus mâna și mama Liuba, directoare de grădiniță în satul natal, care a știut să-i cultive de mic frumosul și bunul simț.
Modest și liniștit, de un calm olimpic, dar înainte de toate cu respect față de oameni și la locul lui, așa l-am cunoscut într-o gală a sportivilor din Ungheni în anul 2007, exact după ce cucerise aurul mondial în Cehia. Viguros ca un stejar din pădurile Florițoaiei, i-am simțit forța strângerii de mână, care venea dintr-un corp sculptat asemeni statuilor antice. Nu s-a schimbat, chiar după ce a devenit în timp cel mai bun canoist din lume și unul din cei mai buni sportivi pe care România i-a avut vreodată, cu un palmares excepțional – 6 medalii la campionatele mondiale, dintre care 4 de aur, 1 de argint și 1 de bronz, și 10 la Europene – 3 de aur, 3 de argint și 4 de bronz.
Pentru că știe de unde vine și cum a ajuns în sportul mare. Cu mers pe jos la antrenamente de la Florițoaia la Ungheni, când împreună cu tatăl său împărțeau ultimii bani pentru înghețată și pâine, cu tatăl său care pleca „la Moscova” pentru a-i asigura barca de 2 000 euro și pagaie de 500, care pe deasupra se rupea întruna, cu părinți care aveau o casă în „veșnică” construcție, chiar și când era deja campion mondial, cu multiple ezitări și supărări din cauza atitudinilor față de performanță pe care le-a întâlnit pe parcursul aflării sale în R. Moldova.
Continuare pe Timpul.md
Autor: Octavian Țîcu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *