O săptămînă de necaz sau fii ca creionul

Ala MutilicaFemeile care lucrează se deosebesc mult de femeile care stau acasă. Desigur, vorbesc despre o anumită parte. Sau numai despre mine. A trecut timpul cînd femeia trebuia să spele rufele în pîrău și să coacă pîine în fiecare sîmbătă.
”Acasă” e ceva puternic. Este familiar, sigur, drăguț. Dar…
Am avut o experiență interesantă. Am stat o săptămînă, din motive de boală, acasă. În prima seară, mi-am pregătit o listă lungă de treburi pentru întreaga săptămînă.
Prima zi. Am început să fac curățenie generală în casă. Seara nu aveai unde călca și am jurat solemn că stau departe de internet.
A doua zi am ajuns la haine. Pînă le-am măsurat pe toate, s-a făcut seara. Casa arăta ca după cutremur.
A treia zi m-am trezit și m-am apucat febril de lucru. Am ținut-o așa pînă am dat de albumele cu fotografii. Jumătate de zi am plutit în lumea amintirilor. Normal, nici un progres.
A patra zi stăteam în mijlocul casei și mă gîndeam ce naiba m-a apucat? Nu mai era chiar așa mare dezordine. Și apoi, vorba ceea, cine lucrează în toată joia?
A cincea zi eram așa de obosită, încît nu mă mai rușinam nici de privighetoare. Și, în general, de scîrbă, am preferat să mă uit la televizor.
În a șasea zi îmi venea greu chiar să mă pieptăn. Ceea ce făceam cu plăcere, după orele de lucru, s-a prefăcut în piatră la gît, devenind o sarcină obositoare, grea.
Și, iată că e duminică! Toată ziua am muncit ca negrii pe plantație. Pe la cinci dimineața casa strălucea. Nu mai avea rost să mă culc.
Am început săptămîna următoare epuizată, rugîndu-mă lui Dumnezeu să se termine ziua, să plec acasă și să dooooooooorm!
Nu-mi mai fac planuri.
Dar, la o adică, stau pe gînduri, cam e timpul să-mi schimb serviciul, căci nu a mai rămas gustul de altă dată. Au fost ani mulți pînă cînd am găsit ceea ce căutam. Cred că țineți minte jocul copiilor „Rece – Fierbinte”. Cu cît te depărtezi de țintă, strigi rece și viceversa. Pas cu pas, treptat, fără eforturi, vei descoperi ce trebuie să faci în viață.
Măcar să fim ca creionul. Există cinci calități la creion, pe care, dacă reușim să le menținem, vom fi totdeauna un om demn de respect. Prima calitate: poți să faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că exista o putere ce ne conduce. A doua: din cînd în cînd trebuie să mă opresc din scris și să folosesc ascuțitoarea. A treia: creionul ne dă voie să folosim radiera pentru a șterge ce era greșit. A patra: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Și, în sfîrșit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
”Un trecător s‑a oprit, într‑o zi, în faţa unei gropi imense, în preajma căreia roiau muncitori şi a întrebat pe unul dintre ei: ”Ce faci aici, frate?”. ”Îmi cîştig pîinea!”, i‑a răspuns lucrătorul, fără să ridice capul. Omul nostru a întrebat un al doilea constructor: ”Tu ce faci aici, omule?”. Muncitorul, privind cu drag şi parcă mîngîind obiectul la care lucra, i‑a răspuns: ”Vedeţi? Tai o piatră frumoasă!”.
Apoi s‑a adresat celui de‑al treilea, care i‑a răspuns cu mîndrie şi mulţumire: ”Construim o catedrală minunată!”.
Toţi trei făceau, de fapt, acelașii lucru, doar că primul se mulţumea să‑şi cîştige traiul, al doilea căuta să dea un sens lucrului său, iar al treilea dădea muncii sale măreţia şi demnitatea ei”.
Morala: Majoritatea eşecurilor din viaţă sînt ale oamenilor care nu-şi dau seama cît de aproape sînt de succes atunci cînd renunţă. Cei ce reușesc în viaţă sînt cei care caută ocaziile pe care le vor şi, dacă nu le găsesc, le creează. Succesul nu este final, eșecul nu este fatal. Curajul de a continua este ceea ce contează.
Ala Mutilica


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *