Aniversare cu gust amar

În fotografie: Constantin Stratulat
În fotografie: Constantin Stratulat

Centrul de reabilitare socială a tinerilor ”Credo”din Ungheni a marcat zece de ani de activitate. Cu toate acestea, bucuria nu a fost deplină. Asta, pentru că, începînd cu anul 2016, activitatea Centrului ar putea fi întreruptă, pe motiv că primăria Ungheni, în gestiunea căreia se află instituția, n-o mai poate finanța.
Vestea a fost făcută publică de către Constantin Stratulat, directorul Centrului ”Credo”, chiar la  festivitatea, prilejuită de aniversarea de zece ani. ”A închide o instituție e foarte ușor, dar e mult mai greu s-o redeschizi. Chiar nu înțeleg de ce se dorește acest lucru”, a făcut dînsul o remarcă.
De notat că un astfel de centru, pentru reabilitarea socială a tinerilor, a fost, acum zece ani, o premieră pentru R. Moldova și a fost deschis grație unui proiect-pilot, finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
În perioada care a trecut de atunci, la Centrul ”Credo ” și-au găsit refugiu, sprijin și alinare 1066 de tineri din raion. Unii au beneficiat de plasament, alții de instruire profesională, ai treilea au fost ajutați să-și găsească un loc de muncă, să se reintegreze în familiile biologice și în societate.
Nedumerirea privind o eventuală închidere a centrului și-a exprimat-o și Vitalie Frecăuțeanu, reprezentantul PNUD. ”Avem aici, la Ungheni, o clădire bine amenajată. Ar fi păcat să ajungă iar ruine”, a menționat dînsul, după care a continuat: ”Eu sper că factorii de decizie vor analiza în profunzime soarta centrului și vor lua decizia de a continua prestarea serviciilor respective, astfel ca să ajungem să celebrăm și 15, și 20 de ani de activitate”.
Cuvinte de susținere pentru angajații centrului a adresat și Tudor Rădeanu, șeful Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni. Dînsul a subliniat că tinerii reprezintă cu adevărat o categorie socială vulnerabilă și au nevoie de servicii similare celor prestate de  Centrul ”Credo”. ”Fără dumneavoastră ne-ar fi foarte greu”, a mărturisit oficialul.
La rîndul său, Eduard Balan, viceprimarul de Ungheni, a specificat: ”Din păcate, după multiplele reforme care au loc în ultimul timp, inclusiv reforma finanțelor publice, și conform legii administrației publice locale, nu mai sîntem în drept să gestionăm domeniul social. Știu că nu e cea mai plăcută situație, dar sînt sigur că vom reuși, în cele din urmă, să continuăm viața acestui centru, chiar cu o gamă de servicii mult mai largă”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *