Sînt, de fapt, niște nimicuri

Stau și mă tot  gîndesc: oare cum dorm politicienii noștri, după ce mai fac cîte o boroboață? Cum dorm, cînd știu că au furat și fură în continuare? Cum dorm, după ce au mințit? Iar ei mint în fiecare zi! Politicienii noștri cred că, mințind, o fac pe diplomații.
Dacă ar avea măcar un dram de rușine, cu siguranță ar trebui să fie acum cu toții la medic. Insomniile și coșmarurile ar trebui să le facă viața un calvar.
Ei însă, politicienii noștri, sînt tari de fire. Și sănătoși tuni. Nici o furtună și nici o vijelie nu-i ia.
Stau și mă tot gîndesc: oare cum dorm bravii noștri procurori și judecători? Cei care, zi de zi, execută comenzi politice, care instrumentează dosare cusute cu ață albă.
Se pare că dorm foarte bine, din moment ce ies pe la televizor, veseli și durdulii, debitînd vrute și nevrute. I-am văzut în Parlament, săptămîna trecută. Doamne, ce ridicoli mai păreau! Chiar nu le e rușine de oameni? Sau în Parlament nu prea au mai rămas oameni, iar pe cei din afara Parlamentului nu-i văd. Sau ei s-au transformat în instrumente de executare și au uitat de tot ce e omenesc.
Nu se gîndesc oare aceste lichele, fie că e vorba de politicieni inconștienți sau de procurori și judecători cumpărați, că va veni o zi în care vor trebui să răspundă pentru tot ce fac acum? Nu se gîndesc oare că s-ar putea ca, într-o bună zi, feciorul sau fiica să-i întrebe: ”De ce, tată?”.  Ar putea să-i întrebe și nepoții: ”De ce?”.
Nu știu cum altora, dar mie mi se pare că niciodată, pe această palmă de pămînt, dezmățul nu a fost mai mare ca acum. Atacuri la persoană, minciuni, insinuări nefondate, autodenunțuri, șantaj, amenințări cu dosare penale… Cînd a mai fost așa ceva? Doar în epoca stalinistă.
Priveam, în aceste zile, o emisiune la un post de televiziune, unde actorii principali erau chiar politicienii noștri. Bine hrăniți, bine îmbrăcați și foarte importanți. Dar ce le ieșea pe gură! Mă tot întrebam: oare ei se aud ce spun?
Au pierdut nu doar simțul realității. Au pierdut tot ce ține de responsabilitate și conștiință. Debitează verzi și uscate, manipulînd în cel mai nerușinat mod oamenii.
Doamne, cît de jalnici par, chiar dacă ei încă se mai cred zei.
Sînt, de fapt, niște nimicuri. S-au transformat în hoți de drumul mare. În demagogi, pe care nu mai ai cum să-i îndrepți. Unica soluție e să ne lase. Să plece cît mai departe, pînă nu va fi prea tîrziu pentru ei.
După o asemenea frază, imediat apare și întrebarea: ”Dar cine să vină în loc?”. Ei bine, continuu să recitesc apelul preotului Alexei Mateevici către basarabeni, din 10 iulie 1917: ”Să ştiţi: de nu veţi ridica/ Din sînul vostru un proroc,/ În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga,/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc/ Şi-ţi rămînea făr’ de noroc”.
Dar atenție! Prorocul nu este nicidecum un Usatîi Renato sau un Dodon Igor. Nikolaevici.