Au demonstrat că se poate

În fotografie: Ei au demonstrat că se poate

În fotografie: Ei au demonstrat că se poate
În fotografie: Ei au demonstrat că se poate

Nenorocirea a venit pe neașteptate. Într-o clipă i s-au năruit toate visele. Un accident rutier l-a adus într-un scaun cu rotile. Dar nu s-a lăsat învins. Și-a luat viața în mîini și, în prezent, Vadim Negară din Pîrlița, căci despre el e vorba, e un adevărat model pentru multă și multă lume. Are o afacere a sa, destul de prosperă. Are o familie frumoasă. E mîndru de cele realizate, iar scaunul cu rotile nu i-a fost un impediment și nici scuză.
”Am o istorie bogată în spate, am făcut și sport de performanță, am făcut și taximetrie, am cîntat pe la ceremonii. Mulți mă au ca model în viață, mă telefonează și-mi cer sfatul. Dumnezeu mi-a dat și o soție frumoasă, și un copilaș minunat. Am obținut în viață tot”, spunea dînsul cu emoții în fața sutelor de oameni care s-au adunat, pe 3 decembrie,  la Palatul de Cultură din Ungheni, pentru a marca Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.
În acea zi, Vadim Negară a venit și cu un sfat către toți cei care au o dezabilitate sau alta: ”Nu solicitați jale, munciți și veți obține tot ce vă doriți în viață”.
Nu e unicul care gîndește astfel. Și e bine. Zeci de alți tineri au uitat de toate necazurile lor și au demonstrat că sînt puternici, că sînt optimiști și orice le este în putere. Au urcat în scenă, pe scaune cu rotile, și au prezentat dansuri emoționante, au demonstrat că se poate. În acea zi, a fost pus punctul final și proiectului ”Aș vrea să vă invit la dans”, un proiect extraordinar, venit anume în susținerea persoanelor cu probleme locomotorii și realizat cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei.
În cadrul evenimentului, unul foarte optimist de altfel, au fost prezentate mai multe istorii de succes ale persoanelor cu dizabilitați, oameni cu caracter, oameni care știu ce vor și știu să-și realizeze visele. Fiecare dintre protagoniștii filmulețelor respective a primit cîte o diplomă oferită de Consiliul Raional, dar și cîte un cadou venit din partea unor agenți economici din raion. A fost, de fapt, un omagiu și un semn de admirație pentru acești oameni greu încercați de soartă, dar care nu s-au dat niciodată bătuți.
Mai mult ca atît, ei au fost felicitați și de oaspeții de onoare pe care i-a avut Ungheniul în acea zi: Artur Michalski, Ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Stephanie Chetraru, ofițer general de dezvoltare USAID/Moldova, Tomasz Horbowski, directorul Reprezentanţa Fundaţiei ”Solidarności Międzynarodowej” în Republica Moldova. Cu toții li s-au adresat celor prezenți în limba română, felicitîndu-i pentru ceea ce fac.
Activitatea, cu genericul: ”Să ne bucurăm împreună”,  a fost organizată de către Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei din Ungheni, la ea participînd sute și sute de ungheneni.
”Ne-am dorit, prin acest eveniment festiv, să sensibilizăm opinia publică, să facem astfel ca toți să conștientizeze faptul că sîntem egali, că avem aceleași drepturi”, a menționat  Tudor Rădeanu, șeful Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei.
De notat că este pentru prima oară la Ungheni, cînd este organizat un astfel de eveniment amplu, dedicat Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *