Gest frățesc pentru poporul român

În fotografie: Flori la Biroul consular al României din Ungheni

În fotografie: Flori la Biroul consular al României din Ungheni
În fotografie: Flori la Biroul consular al României din Ungheni

Durerea și tristețea a cuprins întreaga Românie, trecînd și peste Prut. A ajuns pînă la Ungheni, Nisporeni și Călărași. Oamenii s-au solidarizat cu poporul român, după ce un tragic incendiu, produs într-un club de noapte din București, a răpit, pe 30 octombrie, zeci de vieți omenești, iar alți peste o sută de tineri au rămas să se zbată între viață și moarte în spitalele românești.
”Vestea despre tragicul eveniment am primit-o sîmbătă dimineață prin intermediul mijloacelor media. A fost o veste extrem de tristă și tristețea se accentuează în continuare, pentru că sînt foarte mulți răniți, în stare gravă și chiar unii în stare critică. Este posibil să mai existe pierderi de vieți omenești”, ne-a spus, vădit afectat, Petru Lițiu, consul la Biroul consular al României din Ungheni, menționînd că primul lucru la care s-a gîndit în acel moment a fost dacă printre victime există și cunoștințe sau rude de-ale dînsului.
”Din fericire, n-au fost acolo rude, dar, din nefericire, au fost copii ale unor cunoștințe, care au avut de suferit. O fată chiar și-a pierdut viața. Este teribil de trist cînd auzi că tinerii își pierd viața în împrejurări în care nu-i normal să și-o piardă”, a mai spus domnia sa.
Chiar dacă la Biroul consular din Ungheni nu a fost deschisă o carte de condoleanțe, mai mulți ungheneni, în frunte cu oficialitățile raionale, au venit aici, pe 2 noiembrie, pentru a depune flori și a aprinde cîte o lumînare în semn de solidaritate și compasiune pentru cei care și-au pierdut viața. ”A fost un gest foarte impresionant de solidaritate cu victimele tragediei, pe care eu l-am apreciat ca pe un gest frățesc”, a declarat Petru Lițiu. Dînsul a menționat că s-a convins de faptul că multă lume din Moldova este marcată de această tragedie, devenind astfel solidară cu cei aflați în necaz.
”Durerea lor e și a noastră”, anume așa a comentat tragicul eveniment primarul de Nisporeni, Grigore Robu. Dînsul, împreună cu circa 30 de tineri au venit, în seara zilei de 2 noiembrie, în Piața ”Ștefan cel Mare și Sfînt” din centrul Nisporeniului, unde au aprins zeci de lumînări lîngă drapelul statului român, comemorînd astfel tinerii decedați în clubul ”Colectiv” din București.
”Mi se pare firesc ca, în aceste zile de doliu pentru România, să fim alături, măcar spiritual, de frații noștri de peste Prut, îndurerați de aceste pierderi omenești”, a declarat pentru ”Expresul” Grigore Robu, mărturisind că dînsul personal a fost foarte afectat emoțional de pe urma tragicului eveniment. ”Am fost și eu student în România și m-am aflat de multe ori prin acea zonă a Bucureștiului, care îmi este foarte cunoscută”, s-a confesat edilul, menționînd că, în aceste zile, s-a gîndit cu compasiune mai ales la acei părinți care și-au crescut copiii pînă la o vîrstă atît de frumoasă și, peste noapte, i-au pierdut.
Nici Călărașiul nu a rămas indiferent la de durerea poporului român. Duminică, pe 1 noiembrie,  reprezentanți ai autorităților orășenești și raionale s-au deplasat la Chișinău, pentru a depune flori la Ambasada României. Luni dimineață, la ședința operativă a Consiliului raional a început cu un minut de reculegere în memoria celor decedați.
Conducerea raionului și orașului Călărași s-a arătat dispusă să se implice și în organizarea unei acțiuni de donare a sîngelui pentru victimele accidentului. ”Deocamdată, sîntem în așteptarea unui răspuns de la Centrul național de transfuzie a sîngelui din Chișinău. În cazul în care va fi  afirmativ, vom iniția, cît de repede posibil, o acțiune la Spitalul raional”, ne-a comunicat primarul de Călărași, Nicolae Melnic.
Edilul s-a împărtășit și cu propriile trăiri în legătură cu tragedia din București. ”Sînt și eu părinte și îmi vine greu să-mi exprim emoțiile pe care le-am trăit atunci cînd am aflat despre această tragedie. În primul rînd, m-am gîndit a cui a fost greșeala și din a cui vină a suferit atîta lume, apoi m-am gîndit la acei tineri care și-au pierdut viața. E dureros cînd se întîmplă așa ceva”.
Tot luni, în școlile din orașul Călărași lecțiile au început cu un minut de reculegere pentru cei care au murit în incendiul de vineri seară.
Și Consiliul raional Ungheni a exprimat sincere condoleanţe poporului român în legătura cu marea pierdere pe care a suferit-o în aceste zile. ”Este o durere fără margini cînd se curmă viaţa atîtor tineri cu un viitor în faţă. În aceste clipe, sîntem alături de România, de familiile care au rămas fără copii, fraţi, surori. Dumnezeu să le odihnească sufletele în pace!”, se arată într-un comunicat al Consiliului raional.
Un mesaj de compasiune pentru victimele de la clubul ”Colectiv” din București au transmis și mai mulți reprezentanți ai societății civile din Ungheni, printre care: Agenția pentru Dezvoltarea Regională și Integrarea Europeană – ADRIEU, AO ”Pro Femeia”, AO ”Expresul”. ”În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi sau aflaţi în spitale, în urma incendiului de la clubul ”Colectiv” din București, adresăm sentimentele noastre de compasiune și solidaritate”, ne-a spus Eudochia Viziru, președinta ADRIEU.
În fotografie: Moment de comemorare a victimelor incendiului de la clubul ”Colectiv” la Nisporeni
În fotografie: Moment de comemorare a victimelor incendiului de la clubul ”Colectiv” la Nisporeni

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *