Esențial | Guzganii

Lucia BacaluSe zice că cei care părăsesc primii corabia ce se scufundă sînt guzganii, niște rozătoare care nu au adus niciodată folos omenirii. Guzgani mai pot fi numiți și transfugii noștri, sau traseiștii, adică persoane ce sar din partid în partid, ca să le fie bine și confortabil. Exemple avem cu duiumul. Unii reușesc să schimbe partidele ca ciorapii. Au pornit de la Frontul Popular, au poposit apoi la agrarieni, după care s-au oploșit în sînul Partidului Comuniștilor. Ulterior, i-am văzut pe la Partidul Liberal-Democrat, iar acum, cu turma, merg spre Partidul Democrat.  Interesant, unde vor ajunge pînă la urmă și cînd se vor opri? Oare nu-s guzgani?
Și totuși, nu aș risca să-i pun pe toți în aceeași oală. Omul se mai dezvoltă, își mai schimbă opțiunile, se mai dezamăgește, mai greșește. Pe aceștia îi înțeleg.
Dar cei mai mulți nu-și schimbă opțiunea: au vrut și vor în continuare putere. Am fost martora unui episod cînd o doamnă cu obrajii roși de emoții mai că nu se înșira în fața lui Vladimir Voronin, cînd acesta era pe val, mulțumindu-i pentru că există, pentru că i-a făcut, cică, viața fericită ei și tot neamului ei. Nu a trecut nici cîteva luni că am văzut-o pe aceeași doamnă țopăind deja în alt partid și fluturînd cu flamura verde, voficerînd cît o țineau bojocii că ”Stejarul” e cel mai tare. Acum, subit, a înțeles că, de cînd se ține minte, albastrul e culoarea ei preferată.
Zeci de primari și consilieri cică, de la o vreme, fug ca dracul de tămîie din PLDM. Nu am nici un fel de emoții, să plece. Mulți dintre ei, anterior, au mai fugit, tot așa, și din alte partide. Ce să le faci? Asta le e profesia. Și dacă un partid aflat pe val adună toate scursurile, e strict problema lui.
M-a pus, însă, în gardă un detaliu. Aproape zilnic, un post de televiziune anunță, triumfător, despre plecările în masă din PLDM. Ce să fie?
Chiar în momentul în care scriam acest editorial, ne-a parvenit o declarație curioasă de la Serghei Nagherneac, semnătura căruia se regăsește pe o fițuică privind plecarea din PLDM a cîtorva primari din raionul Ungheni. Apropo, au semnat-o trei primari și Serghei Nagherneac, consilier raional. Ulterior, și-a retras semnătura. Iată cum explică dînsul gestul său: ”A fost un pas nu bine gîndit. Mi-am retras semnătura înainte ca știrea să fie dată publicității. Am rămas în continuare în PLDM. Pe mine nu au avut cu ce să mă amenințe. Ei au umblat pe la prietenii mei ca să mă determine să plec. Pînă la urmă, am înțeles ce-am făcut și am rămas fidel echipei PLDM. Cert este una: toți cei care ies din PLDM, inclusiv din alte raioane, nu o fac din proprie inițiativă. Deși mi-am retras semnătura, televiziunea afiliată cuiva nu a vrut să menționeze asta. Eu rămîn în continuare în PLDM și voi lupta pentru această echipă”. Iată așa! Cine-s ei, cei care amenință și șantajează, vă veți întreba. Personal, nu mă interesează. Cu siguranță, sînt guzgani ai politicii moldovenești. Dar viața de guzgan e tare scurtă. Va veni o zi, cînd cei de azi, aflați pe val, se vor pomeni undeva, tare jos. Și atunci, vorba lui Mihai Ghimpu, ”las’să treacă și ei prin ce am trecut și noi!”. Las’să treacă!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *