Un vis împlinit. Au un lift pentru bolnavi!

În fotografie: Tot ce-a mai rămas din casa familiei Borș

În fotografie: Liftul de la spital nu va sta degeaba
În fotografie: Liftul de la spital nu va sta degeaba

Bucurie mare pentru cadrele medicale de la Spitalul raional Ungheni. Pentru prima dată, în cei 70 de ani de activitate, aici a fost construit un lift pentru transportarea bolnavilor la etajele superioare. Mai exact, este vorba de blocul operator, unde, săptămîna trecută, pe 30 septembrie, a fost dat în exploatare un lift nou-nouț.  E primul, de fapt, în toată regiunea.
”Spitalul, în lunga sa perioadă de activitate, nu a mai avut un ascensor. Era o mare problemă, care îngreuna activitatea blocului operator”, povestește Lidia Crăciun, directoarea spitalului, după care continuă, satisfăcută: ”Mă bucur mult că am realizat acest proiect, care a încununat munca noastră din ultimii ani. Sper să nu fie ultimul proiect din șirul de proiecte pe care le-am implementat în acești patru ani în serviciul spitalicesc și care, iată, dau, la ora actuală, rezultate bune”.
Dacă, în 2010, serviciul chirurgical nici măcar nu fusese acreditat, aici existînd numeroase probleme, peste doar cîțiva ani, același serviciu era declarat cel mai bun în republică la Gala premiilor în sănătate, ediția 2014.
Arcadie Natrașevschi, cel mai ”vechi” chirurg din Spitalul raional Ungheni, s-a arătat foarte mulțumit de ceea ce s-a reușit în serviciul chirurgical. ”Am început lucrul în cele mai dificile condiții, iar visul nostru, de ani buni, era să avem un ascensor. Sînt foarte bucuros că sîntem azi martorii inaugurării acestui lift”, a menționat dînsul. ”Prima dată, cînd am transportat un bolnav cu acest ascensor, am avut foarte mari emoții”, a recunoscut chirurgul, mulțumind, totodată, tuturor celor implicați în construcția liftului respectiv.
De menționat că acest proiect a fost finanțat integral de către Consiliul raional Ungheni. Costul lui este, potrivit Lidiei Crăciun, de 900 mii de lei. Construcția liftului a început în luna martie-aprilie și a durat, practic, jumătate de an.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *