Tocăniță de ardei cu roșii și carne de vită – Rețete culinare

retetaIngrediente:
800 gr carne de vițel (dar se poate face cu orice carne doriți), 1 kg ardei grași colorați (roșii, galbeni, verzi), ardei iuți (la dorință), 6-8 roșii, 2 morcovi, 2 cepe, un sfert de rădăcină de țelină, 3- 4 linguri ulei, 6-7 căței usturoi, 1 legătură pătrunjel, jumătate de cană de apă fierbinte, sare, piper.
Mod de preparare:
Carnea se taie în bucăți mici, ardeiul gras – în fîșii late, morcovul, țelina – în bețișoare, cepele se taie julien, iar pătrunjelul se toacă mărunt. Roșiile se decojesc și se taie cuburi, usturoiul – în rondele subțiri.
Într-o cratiță se pune uleiul la încins, apoi bucățile de carne, care se prăjesc bine. Apoi carnea se scoate, se presară sare. În uleiul în care s-a prăjit carnea se pune ceapa și se înăbușă. Se adaugă legumele pe rînd: morcovul, țelina, ardeiul și se lasă sub capac 15 minute. La final, se pune și carnea prăjită, apa, dacă este cazul, și se lasă pînă carnea și ardeiul sînt gata. Se adaugă roșiile, jumătate din usturoi, se condimentează cu sare și piper, se lasă pe foc pînă tocanița capătă consistența dorită. La final se adaugă restul de usturoi, se amestecă, se presară pătrunjelul și se acoperă pentru 4-5 minute. Se servește cu mămăliguță.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *