Pe biciclete, la Grozești

Imagine simbol: sfm.md

Imagine simbol: sfm.md
Imagine simbol: sfm.md

Sute de biciclete au umplut curtea Liceului ”Prometeu” din Grozești, pe 21 septembrie. Aici, aproape fiecare din cei 264 de elevi are cîte o bicicletă. Au venit la școală cu ele, pentru că, în acea zi, a avut loc un concurs al bicicliștilor, dedicat Zilei mondiale fără mașini, consemnată, tradițional, la 22 septembrie.
”Am organizat o asemenea activitate pentru prima dată. A fost un număr foarte mare de doritori de a participa la acest concurs”, ne-a comunicat Tudor Petrici, elev în clasa a  XII-a, unul dintre organizatori. De tot, au participat peste 50 de bicicliști, care s-au întrecut la o cursă cu obstacole. Pe lîngă aceasta, au avut de trecut și o probă de mecanică, ei fiind supuși unui test de schimbare a roților.
Finalul a culminat cu premierea tuturor participanților. Fiecare s-a întors acasă cu anvelope noi pentru biciclete, seturi pentru reparația acestora și tot felul de accesorii.
”A fost interesant și util”, a declarat Tudor Petrici. Satisfăcută s-a arătat și directoarea liceului, Elena Dobzeu, care ne-a spus că și-ar dori ca acest concurs să aibă continuitate. ”Ar fi o practică bună, iar copiii ar învăța regulile de circulație mai ușor și cu mai multă plăcere”, a specificat dînsa.
Inițiativa organizării acestui concurs aparține lui Carol Stadden, voluntară a Corpului Păcii, care se află la Grozești al doilea an. Deși termenul ei de ședere în Moldova expirase în august, ea a decis să mai rămînă pentru a finaliza cu succes această activitate. De notat că acțiunea respectivă a reprezentat o continuitate a unui proiect din anul trecut, care a stîrnit mare zarvă în republică. Este vorba de donația celor 475 de biciclete și 72 de mașini de cusut care au ajuns la Grozești din SUA tot grație aceleiași voluntare de la Corpul Păcii. Și  premiile pentru concurs au fost din stocul de accesorii pentru biciclete, rămas din donația de anul trecut.
”Chiar dacă, inițial, acest proiect mi-a lăsat un gust amar, acum s-a mai convins că s-a făcut un lucru bun pentru săteni”, a menționat Elena Dobzeu, care, în acea perioadă, ocupa funcția de primar.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *