VIDEO | Turism pedestru: trei cupe – la Ungheni

Captură: Canal Regional

Captură: Canal Regional
Captură: Canal Regional

Tinerii turiști ungheneni nu se dezmint. Chiar recent, au revenit de la un nou concurs cu alte trei cupe.
Au participat la un turneu important de turism pedestru, ”Cupa Salicov”, organizat de Centrul Republican pentru Copii și Tineret ”Artico” din Chișinău. Competițiile au avut loc la Criuleni, în perioada 11-13 septembrie, pentru două categorii de vîrstă: juniori și tineret.
Stația Orășenească a Tinerilor Turiști (SOTT) Ungheni a participat în ambele categorii. ”Programul competițiilor a fost destul de complicat. Juniorii au concurat pe un traseu cu 12 etape tehnice montate de colegiul de arbitri”, a explicat Tudor Popovici, instructormetodist al SOTT Ungheni. Competițiile au fost individuale. Din cele șase locuri premiante, patru au fost ocupate de turiștii din Ungheni.
Alexandru Loghin și Cristina Condratiuc s-au clasat pe locul I, iar Mihai Cebotari și Valeria Postolache – pe locul II. Un merituos loc III i-a revenit și Nicoletei Veveriță din Bravicea, Călărași. Echipele de tineret au concurat pe patru trasee tehnice cu etape de automontare, destul de complicate, astfel că au avut de lucru circa două ore.
Echipa din Ungheni s-a descurcat de minune cu sarcinile puse și a reușit să facă totul într-o oră și 28 de minute.
Astfel, a obținut cel mai bun rezultat și s-a clasat pe locul I. Merită să fie nominalizați toți cei ce au contribuit la această victorie: Valentin Pădurari, Mihai Cebotari, Alexei Cobzac, Valeria Postolache, Cristina Condratiuc și Tatiana Slavinschi. Merită să fie menționată și cea care i-a pregătit: Raisa Iurii.
Urmează un nou concurs, cel mai important: Cupa Republicii Moldova.

Video: Canal regional


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *