Iulia Pancu: ”Trebuie să lucrăm cu toții bine și să corectăm lucrurile”
Forografie: www.facebook.com/jci.ungheni
Stabilisem o întîlnire cu cîteva zile înainte. Nimeni nu avea de unde ști ce se va întîmpla între timp. În ajun, o veste tristă făcu înconjurul Republicii Moldova. La Buzduganii de Sus a avut loc un accident teribil cu implicarea unui autobuz școlar. Sînt copii răniți, unii în stare gravă.
Vădit marcată de cele întîmplate, Iulia Pancu, șefa Direcției Învățămînt, Tineret și Sport Ungheni, a acceptat, totuși, să răspundă la toate întrebările ce i-au fost adresate. A fost o discuție de lungă durată, fără menajamente și ocolișuri.
Ați revenit în domeniul pe care-l cunoașteți cel mai bine…
Da, am revenit, după o perioadă de lipsă fizică, fiind, timp de patru ani, vicepreședintă a raionului. Totuși, am rămas în sistem, am avut ore în școală. Mi-am dorit să fiu conectată în permanență la realitățile din domeniul educațional.
Deci, nu ați avut nevoie de o perioadă de ”aclimatizare”. Ce v-ați propus pentru următorii ani?
Consider că, la ora actuală, sînt deja create condiții bune în majoritatea instituțiilor educaționale, astfel că ne putem axa pe o activitate de calitate, bazată pe rezultate. Or, atunci cînd venim în școală, o facem pentru copii, nu pentru fotolii, laptopuri sau table interactive. Contează mult să lucrăm cu suflețelul și mintea copilului, să-l creștem. Deja nu mai suflă vîntul prin geamuri, nu ne mai confruntăm cu frigul în sălile de clasă. Lucrurile s-au îmbunătățit în acest sens. De aceea am și rugat colegii să mai scoatem din umpluturile astea de cuvinte pe care le utilizăm și lumea nu le înțelege. Am simplificat la maximum programul de activitate, ca să ne lăsăm timp pentru o comunicare directă. Trebuie să ne vedem mai mult la față, să vorbim deschis despre tot ce ne doare. Să se mai aranjeze puțin lucrurile și poate vom pune în funcție o rețea de informare internă, ca să nu ne deranjăm atît de mult cu telefoanele. Am plasat informația și fiecare va lua cunoștință de ea. Trăim în era cînd timpul este foarte prețios.
Spuneați că sufletul copilului contează. Aveți suficiente cadre să lucreze și să vadă suflețelul copilului, să-l modeleze?
Sînt. Dar… Eu, de exemplu, la lecția a șasea, nu mai am vocea, răbdarea și deschiderea pe care o am la lecția a doua. Sau aceeași capacitate de lucru și la 40 de ani, și la 60. Lucrul acesta îl înțelegem cu toții, dar nu vrem să-l recunoaștem și să-l acceptăm. La momentul actual, avem cadre didactice, dar un număr mare sînt de vîrstă de pensionare. Cu tot respectul pentru acești oameni, dar… bățul e cu două capete. Pe de o parte, persoanele de vîrstă pensionară vin și ne roagă să le primim, să mai aibă cîteva ore, să-și mai poată suplimenta un pic veniturile. Noi, la rîndul nostru, avem asigurate cu cadre toate instituțiile. Nu știu, însă, dacă putem asigura, în asemenea condiții, și calitatea.
Tinerii…
Tinerii au venit în proporție de 30 la sută din solicitările care s-au făcut. Lucrează trei ani și gata, au plecat. Pleacă în alte domenii.
Cum să facem ca să-i ținem în sistem? Oare chiar numai salariul mic e motivul pentru care refuză să vină în școală?
Și salariul. Dar să nu uităm că e vorba de o altă generație. Deseori aud de la ei: ”Numai nu în școală”. Îi întreb: ”De ce nu în școală?”, la care se uită nedumeriți: ”Dumneavoastră nu știți cum e în școală?”. Știu. De la ei aud caracterizarea gen: ”Copiii nu învață, nu ascultă”. Păi, de aceea sîntem noi, să găsim un teren comun cu ei. Dacă stăm pe poziții diferite, vom lupta cu ei. Dar într-o luptă nu poți veni cu rezultate bune. Înțeleg că vine o nouă generație, care nu mai dorește să se sacrifice. Iar în sistemul educațional anume despre aceasta e vorba.
Citisem undeva că există probleme în ceea ce privește școlarizarea.
Cred că, odată și odată, vom vorbi deschis la acest subiect. Există probleme. Datele statistice din primării și din școli se bat cap în cap. Sînt foarte mulți copii înregistrați în raion, dar ei nu sînt în școală. Cifra e foarte mare, nici nu vreau s-o numesc. Trebuie, mai întîi, să mă clarific cu această cifră. Vom vedea ce se întîmplă.
Poate că mulți copii sînt plecați cu părinții în străinătate?
Sigur că sînt plecați. Ne vom clarifica. Pe de altă parte – eu intuiesc, deși nu aș vrea să fie adevărat – autoritățile vor să aibă populație, căci finanțarea se face reieșind din numărul de locuitori. Noi, însă, vrem să-i avem pe acești copii în realitate. Dar ei învață prin Portugalia, Irlanda, prin toată lumea, fiind, totuși, în evidență aici. Ne vom așeza, cu primăriile, vom analiza listele, să vedem fiecare copil: ce-i cu el, unde e.
Cît vor mai merge copiii noștri la școală cu ghiozdane de cinci kilograme?
E o problemă și asta. Unii cară, alții – nu. Cred că și părinții trebuie să fie mai atenți. Sînt unii copii care aduc la școală toate cărțile pe care le au. Sau caiete, cîte două-trei la fiecare obiect școlar. Ori cărți suplimentare. Vom ajunge și aici. Piața-i mare, iar noi alergăm prin ea. Tot cumpărăm. Nici nu dovedesc să scrie copiii în acele caiete. Vom analiza ce solicită pedagogii suplimentar, de ce? Mai sînt și alte chestii… Le vom clarifica.
După reformele din ultimii ani, s-a schimbat atitudinea copiilor față de studii?
S-a schimbat. Dar, totuși, mai avem să lucrăm. Există o boală și mie mi se pare că vine de la părinți. Ei cer note. Note, note… Ei îi derutează și pe copii. Trebuie să asigurăm ”mijlocul”, or, nu toți trebuie să fie olimpici. Trebuie să înțelegem că performanțele se fac nu doar sus. E mult mai important să pregătim copiii pentru viață.
În ceea ce privește optimizarea instituțiilor. Am pus punct sau… ce facem?
Chiar acum am elaborat un proiect de decizie privind transformarea a două licee – ”Elada” din Măcărești și ”Dimitrie Cantemir” din Cornești – în gimnazii. De fapt, acest lucru trebuia să fie făcut în decembrie 2014, ca să înceapă noul an de studii cu un alt statut.
În ceea ce privește această reformă, vreau să spun că s-au comis multe greșeli. Ne-am prea grăbit, în unele cazuri. De exemplu, ceea ce s-a întîmplat la Buzduganii de Sus… Trebuia să fie lăsată treapta primară, să nu-i atingem pe cei mici, să-i lăsăm pe loc. Trebuie de privit în perspectivă. Acolo unde se observă o creștere demografică, să vedem ce facem. Vom analiza și în acest domeniu.
O problemă foarte dureroasă, care persistă de ani și ani: asociațiile părinților. Ele trebuie, dar…
După mine, nu trebuie. De ce să întreținem instituțiile educaționale din buzunarul părinților? Haideți să-i facem atunci fondatori pe părinți, să-i facem cotași la școală, la grădiniță și atunci să dea, în fiecare an, cîte o mie de lei pentru copiii lor, ca să aibă apoi și ei o cotă din acea instituție. Nu e normal ceea ce se întîmplă la ora actuală! Da, sînt anumite activități pe care nu le putem acoperi. Și totuși… Eu sînt profesoară cam de demult, am lucrat și fără asociații. Uite că m-am descurcat. Nu-mi cumpăra nimeni caiete sau tocuri. Chiar nu știu… nu știu. Lumea deja se revoltă. Trimit acasă, prin copii, ce trebuie să prezinte părinții: în fondul școlii, în fondul clasei, pentru diferite sărbători… Aș înțelege cînd trebuie de adunat o contribuție în cazul unui proiect. E altceva. În rest…
Prin afirmațiile pe care le-ați făcut în acest interviu, doamnă Pancu, cred că i-ați deranjat pe mulți.
De ce? Trebuie să lucrăm cu toții bine și să corectăm lucrurile. Altfel, de ce mai stăm pe aici?
Lasă un răspuns