Apă și canalizare pentru corneșteni? Deocamdată, doar pe hîrtie

Imagine simbol

În fotografie: ”Canalizarea” din Cornești
În fotografie: ”Canalizarea” din Cornești

De aproape două decenii, locuitorii orașului Cornești au uitat ce înseamnă acces la apă și canalizare. Se pare că și-au pierdut deja speranța să mai vadă apă curgînd din robinete.
Dar iată că, acum, a apărut o luminiță în capătul tunelului.
O cerere de finanțare a Proiectului ”Construcția stației de tratare, a sistemului de sanalizare și aprovizionare cu apă a orașului Cornești și satului Romanovca” a fost depusă recent, de către  autoritățile locale corneștene, pe masa specialiștilor de la Ministerul Mediului. Faptul a fost confirmat pentru ”Expresul” de primarului orașului Cornești, Vera Buga. Edilul ne-a comunicat că, pe 10 septembrie, a mers la Chișinău și a depus tot pachetul de documente, prin care solicită un grant în valoare de aproximativ 30 milioane de lei din sursele Fondului Național Ecologic.
Un pas mic pentru un scop mare
Ce-i drept, doamna primar a recunoscut că această acțiune reprezintă abia un prim pas spre realizarea acestui proiect grandios, al cărui cost total se ridică la suma de 35 milioane 248 mii lei. Deși partea leului ar putea veni de la finanțator, totuși, o sumă frumușică, de 5 milioane 287 mii de lei, ar urma să reprezinte contribuția locală. Autoritățile corneștene sînt dispuse să nu lase mîinile în jos și să pornească odată carul din loc, mai ales că, potrivit Verei Buga, primăria a contribuit deja, anterior, pentru realizarea acestui proiect, cu un milion 50 mii lei. Banii respectivi au fost utilizați pentru lucrările de proiectare a viitorului apeduct și rețelelor de canalizare.
Vera Buga a reușit deja să obțină o scrisoare de garanție de la Consiliul Raional Ungheni pentru încă două milioane de lei. ”Mai rămîn neacoperite un milion 237 mii lei”, ne-a mărturisit primarul, dînd de înțeles că suma rămasă va trebui să fie adunată, bănuț cu bănuț, de la viitorii beneficiari ai apeductului. În această ordine de idei, dînsa a făcut și un apel către corneșteni: să contribuie, atunci cînd va fi nevoie, la implementarea proiectului în cauză.
Conform unui sondaj preliminar, la viitorul apeduct ar putea fi conectați circa 1000 de beneficiari. Iar niște calcule efectuate în acest sens au arătat că fiecare potențial beneficiar ar trebui să vină cu o contribuție în valoare de 1000-1200 de lei.
Ce spun autoritățile raionale?
”E un proiect foarte mare”, a subliniat din start Ludmila Guzun, președinta raionului Ungheni, cu referire la proiectul ce ține de accesul la apă și canalizare pentru orașul Cornești. Dînsa a spus că a mers personal, împreună cu primarul de Cornești, la Ministerul Mediului și a discutat cu specialiștii de acolo. ”Trebuie să vedem posibilitatea de a veni cu o contribuție a noastră. Eu nu vreau să semnez scrisori de garanție și apoi să ne gîndim ce facem. Dar pot să vă asigur că, Consiliul Raional va susține obligatoriu acest proiect”, a menționat oficialul.
Situația actuală în orașul Cornești
Chiar dacă totul sună atît de bine și promițător, deocamdată sute de corneșteni, mai ales cei ce locuiesc în cele 18 blocuri locative (cu 2-5 etaje) sînt nevoiți să care apa de la fîntîni, cu căldarea, inclusiv pînă la etajul cinci. Ce-i drept, pe unii nevoia i-a făcut să se gîndească cum să-și aducă apa în casă într-un mod mai ingenios. Au săpat fîntîni în preajmă, au instalat în ele pompe, cu ajutorul cărora apa se ridică în sus, la etaj. Alții, de la etajele de sus, și-au instalat pe acoperiș rezervoare improvizate în care adună apa de ploaie. Dar, în condițiile anului curent, acestea au stat mai mult deșarte decît pline. Printre oameni care știu cu adevărat prețul apei la Cornești se numără și primarul Vera Buga. Și ea locuiește la bloc, la etajul trei, și este nevoită să care apa cu căldările de afară.
Cel mai groaznic, însă, e faptul, că orașul Cornești se află, de ani buni, pe o adevărată bombă ecologică. ”În lipsa unui sistem de canalizare funcționabil, apa din majoritatea toaletelor din cele 316 apartamente, dar și din case, instituții, iese la suprafață, provocînd un miros insuportabil în tot orașul. Sîntem nevoiți să desfundăm în permanență gropile în care se scurge murdăria. Este o problemă ecologică strigătoare la cer”, povestește edilul.
Și totuși, cînd va fi apă și canalizare la Cornești?
Deși s-a apucat în serios de lucru, deși nu are de gînd să cedeze și să piardă nici o zi în zădar,  Vera Buga a recunoscut că drumul apei spre Cornești va fi destul de lung și anevoios. Acesta, potrivit dînsei, ar putea dura vreo patru. ”Vreau să fie clar din start: chiar dacă proiectul ne va fi acceptat și vom avea finanțare, asta nu înseamnă că a doua zi vom avea apă la robinet. O mare parte a succesului va depinde de noi înșine, de felul în care ne vom implica la implementarea lui”, a punctat primarul.
La final, dînsa și-a exprimat speranța că, într-o bună zi, orașul Cornești va ajunge să se alăture localităților în care apa nu mai este un lux, ci o normalitate.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *