Esențial | Vom rămîne precum am fost: săraci și fudui

Vorbim de ani și ani că țara ne este săracă, că nu există bani nici pentru majorarea salariilor, nici pentru cea a pensiilor. Acum am găsit, în sfîrșit, motivul. Miliardul!
Dar pînă la furtul miliardului? Și oare doar miliardul e de vină?
Chiar recent, mi-a fost dat să asist la întîlnirea viceministrei Educației, Cristina Boaghi, cu managerii de școli și grădinițe din raionul Ungheni. Multe aș avea de spus, dar spațiul de ziar e restrîns. Pe scurt, ceea ce am auzit și am văzut poate fi caracterizat prin două cuvinte: dezamăgire totală. Pe mîna cui am dat, oameni buni, educația? Mă refer la cei de sus, nu din școlil și grădinițe, deși și aici nu-i totul strălucit.
Deci, domnișoara viceministră, cu o față luminată, vorbea despre unele reforme. Și ce mai reforme! Ale direcțiilor de învățămînt, care se vor numi așa cum vor dori cei din teritoriu. Să fie! Altceva m-a deranjat. Cică, se va majora numărul angajaților în aceste ”organe în domeniul învățămîntului”, care se vor numi așa cum vor vrea cei din teritoriu.
Hai că-i bine! Închidem școli, transformăm licee în gimnazii, copiii sînt din ce în ce mai puțini, iar noi mărim numărul funcționarilor. Cică, spunea domnișoara viceministră, mai e nevoie de un serviciu de presă în aceste organe. Pentru ce? Vreți imagine? Creați-o prin atitudinea tranșantă față de neregulile din domeniu!
Și mai avem nevoie în aceste organe de un serviciu de audit. Iaca na! Deoarece avem prea puține servicii de control, haideți să mai creăm unul. Special pentru direcțiile de educație. Să înmulțim armata de birocrați!
La întrebarea șefei Direcției de finanțe, cum pot fi mărite statele de personal din moment ce, potrivit legislației, există o anumită limită de funcționari publici, domnișoara viceministră a articulat cîteva fraze fără sens.
Dar ziceam de banii care nu ne ajung, de țara asta a noastră săracă. Cum să nu fie atît de săracă, dacă avem primării la fiecare cătun aproape? Iar fiecare primărie presupune cheltuieli imense. Oare, dacă ar trebui ca oamenii să adune banii, mînă de la mînă, ca să-și întrețină primăria în satul lor, și-ar mai dori-o? Același lucru e valabil și pentru raioane. Am fărîmițat republica asta, de ne înădușim deja. Președinți de raioane peste președinți, vicepreședinți, și cît mai mulți, armate de funcționari, mulți dintre care chiar nu știu ce să facă. Și toți sînt plătiți din banii noștri. Ce furtuni s-ar mai isca, cît foc și pară ar ieși din nasurile unora, dacă mîine, printr-o minune, s-ar decide o nouă împărțire teritorial-adminstrativă, cu doar cîteva regiuni bine dezvoltate, care să-și poată purta de grijă. Nu-u-u! Noi vrem raion la noi acasă!
Și atunci? De ce mai protestăm și ne plîngem de sărăcia noastră? Credeți că va veni vreun Făt-Frumos călare pe cal alb și cu o desagă plină de bani să ne fericească? Nu, nu va veni. Iar noi vom rămîne precum am fost: săraci și fudui.