Luați o pauză de fericire, dragi femei…

Nu știu dacă ai observat, cititorule, dar lumea s-a schimbat în ultimele decenii. Cîndva, mamele aveau grijă de copiii lor: să crească sănătoși, să învețe bine și să nu ajungă pe străzi. Azi te consideri o mamă neglijentă dacă nu înscrii copiii la ore de sport, de dansuri și flaut, la balet, înot sau cursuri de limbi străine. După ani de zile, ne cream o imagine cum ar trebui să fim. Recunoașterea faptului că avem și noi nevoi, ca femei, trece pe planul al doilea. Ne zbatem mereu să fim perfecte, dar nici în ruptul capului nu renunțăm la ceea ce nu contează cu adevărat.
Acum o sută de ani, îndatoririle unei femei erau clare – să facă copii, sa-i crească și să aibă grijă de gospodărie. Ce facem azi, cînd avem și un serviciu? Devine imposibil să te descurci perfect cu gospodăria, copiii, cariera, condiția fizică, sănătatea, prietenii…
Știți de ce erau femeile mai fericite atunci? Fiindcă nu erau copleșite de informații care să le spună cum să se schimbe, cum să-și facă viața mai bună. Nu erau asaltate de tehnici de marketing care să le facă să se simtă prost că aveau celulită sau cîteva kilograme în plus. E foarte dificil să încercăm să ieșim din cutia în care tot restul lumii încearcă să se adapteze. Dacă analizați un pic, veți vedea că, în ultimii ani, tot mai mulți oameni vorbesc despre cît de ocupați sînt. Am ajuns să nu putem da un telefon sau să te vezi cu un prieten, ba chiar să vorbești cu rudele. Toți se plîng că sînt obosiți și nu au timp de nimic.
Dar cui, naiba, îi pasă? Știu că toată lumea e expert în ceva. Toată lumea a citit cele mai noi reviste, a vizionat cele mai recente filme. Cel mai mare filozof al timpurilor, Socrate, credea că noi deținem toate cunoștințele de care avem nevoie. Dar că răspunsurile sînt greu de observat.
Dragi femei, căutați răspunsurile în interiorul vostru. Vă satisfice viața care o duceți, sau e timpul să schimbați ceva? Poate, în sfîrșit, vom înțelege că naturii i-a trebuit mii de ani să stabilească că bărbații vînează și femeile îngrijesc. Chiar credem că putem depăși toate acestea într-o generație?
”Vine tatăl acasă și își găsește cei trei fii îmbrăcați în pijamale, jucîndu-se în noroi, iar cutii de carton și hîrtie de împachetat – împrăștiate peste tot. Portiera mașinii soției sale e deschisă, la fel și ușa de la casă și nici urmă de cîine. Intră în casă, unde găsește o dezordine și mai mare. O lampă e spartă, vopsea împrăștiată pe pereți, pe jos – jucării și haine. În bucătărie chiuveta e plină cu vase murdare, ușa frigiderului – larg deschisă, mîncarea cîinelui peste tot pe podea, sub masă – un pahar spart. Urcă scările în grabă, călcînd peste jucării și haine, căutîndu-și nevasta. De sub ușa de la baie curge apă. Intrînd, găsește prosoape ude, kilometri de hîrtie igienică pe jos, pastă de dinți pe oglindă și pereți.
În dormitor își vede soția în pat, cu părul pe bigudiuri, citind o carte. Ea se uită la el și zîmbește întrebîndu-l cum a fost ziua. El, mirat, o întreabă, la rîndul său: ”Ce s-a întîmplat azi aici?”. Femeia  zîmbește din nou și răspunde: ”Îți amintești cum mă întrebai ce am făcut eu toata ziua?”. ”Da!”, răspunde soțul. ”Ei bine, astăzi nu am mai făcut nimic”.
Morala:”Nu vă temeți de perfecțiune. Oricum nu o veți atinge! Așa că folosește înțelepciunea de ieri în viața nebună de azi”.