La Drum | Impresii peste impresii, și toate pozitive
Și din nou la drum. De data aceasta, în Polonia. Am însoțit cîțiva tineri șahiști din Ungheni, care urmau să participe la un turneu internațional în orășelul Sarnaki.
În zori de zi, pe 9 august, am luat calea spre Polonia
Aveam de parcurs peste o mie de kilometri, ceea ce, însă, nu a fost un impediment pentru nimeni. A doua zi, la cinci dimineața, exact peste 24 de ore, eram deja la destinație. Organizatorul turneului, Wojtek Hetman ne-a primit cu brațele deschise, ceea ce este, de altfel, caracteristic pentru polonezi. Cine a avut ocazia să-i cunoască, s-a convins că polonezii sînt foarte binevoitori și ospitalieri.
După ce am băut cafeaua de dimineață, am mers în locul unde trebuia să ne cazăm. Acolo –surpriză! Ne aștepta o familie tînără, Emilia și Krzysztof Malinowscy, ambii în vîrstă de 33 de ani.
Ferma soților Malinowscy
Dar ce fermă grandioasă au reușit să pună pe picioare cei doi tineri antreprenori! Au înființat-o acum zece ani. La ora actuală, gestionează 120 de hectare de pămînt și cresc peste 150 de vaci. ”Oamenii ajung să aibă așa o gospodărie pe la 50 de ani. Noi am reușit mult mai devreme și sîntem cei mai tineri din regiunea Sarnaki, care deținem o astfel de fermă”, ne-a spus, cu mîndrie, gospodarul fermei.
Nu le pare rău că au investit banii în această afacere. Le-a ajutat un pic și Uniunea Europeană. Din bani europeni și-au achiziționat un tractor performant, și-au amenajat teritoriul. Regretă că în Polonia laptele este foarte ieftin și, timp de zece ani, costul a rămas același. Dar se descurcă.
”Pentru a ne întreține familia, de patru persoane, este nevoie să ții cinci vaci mulgătoare”, spune Krzysztof Malinowscy. Ceilalți bani pe care îi obțin îi investesc – fie pentru achiziționarea altor vaci, fie pentru tehnică.
Ferma a moștenit-o de la bunicul său. Era foarte mică. Krzysztof și Emilia au dezvoiltat-o. Au pornit de la zece vaci, acum au peste 150. Au și 60 de hectare de pămînt ale lor, iar alte 60 de hectare le-au luat în arendă. Nu știu exact cît au investit pînă în prezent, dar afirmă că au fost foarte mulți bani. Secretul succesului, însă, nu este doar în bani. ”Dacă ai răbdare și depui suflet în ceea ce faci, reușești”, spun ei.
De vorbă cu primarul
Din moment ce am ajuns în Sarnaki și mi-am propus să realizez un reportaj despre viața de acolo, nu puteam să nu discut și cu primarul localității. M-a primit cu bunăvoință. Am avut cu el un dialog ruso-ucrainean-polonez. Dar ne-am înțeles. Primarul Andrzjei Lipka ne-a povestit despre localitatea pe care o are în grijă, despre ceea ce a făcut dînsul în cei cinci ani de cînd se află în fruntea primăriei.
Am aflat că Sarnaki este un orășel mic, cu doar 1500 de locuitori. Să vedeți, însă, cît e de curat, amenajat, cu drumuri bune! Are un gimnaziu, o casă de cultură, o bancă și cîteva magazine. ”În ultimii ani, am investit circa trei milioane de euro în apeduct, canalizare, am construit o parte a școlii – totul din bani europeni”, povestește primarul. În Sarnaki, principala îndeletnicire a localnicilor este agricultura, dar nu ai să vezi pe la porți grămezi de fîn sau ciocleji, și nici gîște plimbîndu-se falnic pe ulițe. Agricultura se face în cîmp, la ferme, iar casa e locul pentru relaxare.
Nu departe de Sarnaki, își duce apele la vale rîul Bug, care desparte Polonia de Ucraina pe o lungime de 185 de kilometri, dar și Polonia de Belarus, pe o lungime de 178 km. Sarnaki se află la o distanță de circa 30 de kilometri de frontiera cu Belarus.
Totul despre silvicultură
Am colindat orășelul în lung și în lat, împreună cu Nina Pricladov, coregraf al ansamblului ”Struguraș” de la Palatul de cultură din Ungheni (despre rolul ei în această călătorie voi scrie mai jos). Este impresionant cît de bine arată o localitate atît de mică, cît de bine trăiesc oamenii de acolo, chiar dacă ei nu sînt foarte mulțumiți de viața lor.
Am fost și la Agenția pentru Silvicultură. Și aici ni s-a arătat o deschidere totală. Directorul Slawomir Trompka ne-a vorbit despre activitatea silvicultorilor, despre frumoasele păduri din Sarnaki, 70 % din care sînt din pini. Ne-a organizat și o excursie pe teritoriul întreprinderii. Apropo, aici, de cîțiva ani, activează și o școală pentru copii care, în timpul vacanței, vin și învață totul despre silvicultură, învață cum să împăieze păsări și animale, astfel prelungindu-le existența. Zeci de specii de păsări, animale și chiar insecte împăiate. E o frumusețe rară. Apropo, și aici amenajarea teritoriului s-a făcut din bani europeni.
Master-class ”a la Ungheni”
Între timp, șahiștii noștri luptau pentru un loc cît mai sus în clasamentul turneului. ”Este obositor”, a recunoscut antrenorul Vladmir Pricladov. Nu-i o glumă să joci cîte trei partide de șah pe zi. Totuși, au făcut față oboselii. Și au cîștigat, și au mai pierdut. Așa se întîmplă într-o competiție.
Căldură mare. Emoții multe…
Mai spre finele turneului, am avut parte de o seară ”muzicală”. Artiștii amatori din Sarnaki au prezentat delegațiilor din cele cinci țări participante la turneu un concert exrtaordinar. Surpriza serii, însă, au oferit-o soții Nina și Vladimir Pricladov, care au venit în fața celor prezenți cu dansul ”Șapte pași”, culegînd, la final, ropote de aplauze.
Mai mult ca atît. Nina Pricladov i-a invitat pe toți pe scena improvizată, ca să-i învețe un dans popular moldovenesc. Să fi văzut cum s-au prins în horă și polonezi, și beloruși, și cehi… Cu toții au ”gustat” din plin dansul moldovenesc.
”S-au descurcat”, avea să spună, ulterior, coregrafa noastră.
Pentru master-class-ul pe care l-a defășurat în acea seară, organizatorii i-au înmînat, la final, o diplomă de gratitudine.
În ospeție la pompieri
Diplome au primit și participanții la turneul de șah. Nimeni dintre cei patru șahiști ungheneni nu s-a așteptat că va avea parte de o concurență atît de acerbă. ”Ne vom pregăti intens pentru turneul din anul viitor, ca să avem o prestație mult mai bună și – de ce nu – să revenim la Ungheni cu locuri premiante”, a făcut o remarcă Vladimir Pricladov.
Eu, însă, mai aveam alte treburi. Așa cum turneul s-a desfășurat în incinta stației de pompieri, ar fi fost păcat să nu vizitez și instituția respectivă. Șeful pompierilor din Sarnaki, Henryk Mulencko, s-a bucurat foarte mult cînd i-am zis că sînt jurnalist din Republica Moldova. A vorbit cu lux de amănunte despre viața lor, despre colegii săi care, de fapt, sînt voluntari! Chiar dacă nu au salarii, își fac datoria pe nota zece. Am întîlnit acolo și o domnișoară, în vîrstă de 21 ani, Katarzyna Piuro. Este voluntară la stația de pompieri de la vîrsta de 12 ani și a participat la diverse intervenții, uneori foarte dificile. Pentru ca echipamentul de pompier să nu-i pară foarte greu, se antrenează zilnic în sala de forță. A înțeles foarte bine că trebuie și să dai, nu doar să ceri.
Moldovenii de la Sarnaki
Nu e vorba de delegația din Ungheni. Nu. Acolo, la Sarnaki, sînt stabiliți cu traiul, de aproape două decenii, doi conaționali de-ai noștri: unul din Căușeni, iar cel de-al doilea – din Fălești. Am reușit să discut cu unul dintre ei, Nicolae Florea. În tinerețe, în căutarea unui trai mai bun, a ajuns în Polonia. Acolo și-a întîlnit marea dragoste și, iată, de 19 ani locuiește în Sarnaki. Are o nevastă, are trei copii și spune că nu-și dorește să revină în Moldova.
”Atunci cînd mi-i dor de ai mei de acasă, merg la Căușeni, îi văd și, de fiecare dată, mă întorc acasă, în Polonia, pentru că aici este casa mea, familia mea”, spune dînsul. Limba română nu a uitat-o. Nu lipsesc de pe masa lui nici bucatele moldovenești. Atît cît este posibil și unde are posibilitatea, vorbește cu drag și dor despre Republica Moldova, țara lui natală. Dar tot mai bine îi este, financiar vorbind, în Polonia.
Noi, însă, am revenit la casele noastre din Republica Moldova, am revenit la cei dragi.
Apropo, în Polonia am făcut primii pași în șah. Cine știe, poate voi învăța toate legile șahului și, peste un an, mă întorc în Sarnaki nu doar în calitate de jurnalist, dar și de participant.[wzslider]
Din Sarnaki,
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns