Jazz-uială de Ungheni, cu Peza Boutnari

Peza Butnaru3M-am îndreptat spre Ungheni nerăbdătoare să discut cu toboșarul Petru Butnaru, vestit în Germania și mai puțin cunoscut în Moldova, și am ajuns să cunosc un întreg univers unghenean de jazz, o comunitate adevărată de instrumentiști de calitate superioară, vorba pieței.
Deși n-am reușit să prind zecile de nume cu rădăcini în Ungheni menționate de toboșar, multe dintre acestea sunt prezente pe scena autohtonă, dintre care Petru Haruță, care colaborează cu interpreta  Geta Burlacu și este profesor în Ungheni și Tiraspol, interpretul Vali Boghean și țambalistul  Valeriu Cașcaval, care face parte și din band-ul ultimului și care învățat la Hamburg, și mulți alții.

Jazz ascuns de sovietici

Dacă acum am putea spune că jazzul în Republica Moldova își ia ușor-ușor avânt, atunci pe vremea sovieticilor, muzicienii pasionați de alt fel de note decât clasice și populare rusești nu aveau decât să se cenzureze. „Studierea muzicii populare s-a permis abia din anii 90. Până atunci se învăța doar muzica clasică. Iar prima secție de jazz s-a deschis tocmai în ‘84, la inițiativa lui Proscurin”, își amintește Pavel Căpățână, percuționist și el, fost profesor la Conservatorul de Stat, la cel din Bălți și la Școala de muzică din Ungheni, și un bun prieten al toboșarului emigrat în Germania.
Desigur, până în ‘84, Republica Moldova a mai auzit jazz, însă doar prin subsoluri, ilegal, încăperi bine izolate fonic. „Romii cântau la țară, aveau orchestre faine de tot la Nisporeni, Măcărești, Costuleni, Ungheni. Pe urmă au apărut tarafurile”, povestește Pavel Căpățână. Ulterior, a apărut prima orchestră de jazz formată de răposatul toboșar Eugeniu Ivanțov și fratele său Petru Babici, care mai predă la Școala de muzică din Ungheni. Printre primii jazzmeni din regiune se mai numără Dumitru Sasu, Gheorghe Bucică, Leonid Chiril. „Ăștia-s băieți pe care-i țin minte din anii 65-70. Atunci ei aveau 60-70 de ani și erau pe scenă cu contrabas, cu trompetă și cu tot tacâmul. Cu părere de rău acum doar tinerii mai cântă jazz, noi am mai rămas din cei vechi”, își amintește Petru Butnaru.
Scheletul jazzului unghenean fiind format din tobe, în anii 74-75, Peza Boutnari, pseudonimul sub care-i cunoscut acum în Hamburg și întreaga Germanie, își începe cariera de toboșar. „Pe atunci erau mulți, care mai buni, care mai puțin și așa a început selecția. Fiind la vârsta adolescenței, eram mai ager și am prins repede care-i șmecheria.  Apoi a venit și Pavel și i-am casachit pe toți aicea”, spune glumeț Peza.

peza butnaru1 peza butnaru„Ia doba și hai!”

Petru Butnaru cântă de la 12 ani fără pauză. Primul instrument pe care a învățat să-l mânuiască tot toba a fost. „Am trecut toate fanfarele evreiești, țigănești, lăutărești. La 14 ani cântam deja jazz. Ei m-au educat”, spune instrumentistul, amintindu-și cum câștiga 10-15 ruble pe seară cântând alături de fanfare pe la cumetrii și nunți. „Veneau după mine la lecții și-mi spuneau „Hai Petrică, du-te acasă și gătește-te repede-repede, că întârziem. Ia doba și hai!”. Așa, încet-încet am trecut la percuție”, povestește Peza.
A plecat în 1992 cu formația „Modest”, fosta „Stupeni” (n.red.: Treptele). „Atunci, în Hamburg eram vreo 10 moldoveni, acum când mergi în tren auzi „Uăi, Vasile, un’te duci?”. Așadar, am colaborat cu „Stupeni” aproape 18 ani, acum mai organizăm câteodată concerte în Chișinău”, povestește toboșarul.
Din ‘92 până-n prezent Peza Boutnari a devenit o verigă importantă pe piața jazzului din Germania și, respectiv, pe cea din Republica Moldova. El și-a deschis o școală de muzică privată și predă în altele două de stat în Hamburg.
Sursa: special.timpul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *