Cum nu vii tu, Ţepeş doamne…

Ala MutilicaNu știu dacă ați observat, iubiți cititori, dar atunci cînd întri cu un nebun într-o polemică, s-ar putea ca oamenii care vă urmăresc să nu vadă foarte clar diferenţa dintre voi. Adevărurile sînt cam triste și de aceea oamenilor nu le plac.
Am citit undeva că, pentru omul de rînd, libertatea înseamnă a ieşi cu bîta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decît interioară, ceea ce e un adevăr trist.
Avea Odobescu o vorbă despre limba română – o ”limbă spornică și vîrtoasă”, adică o limbă bogată și cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii.
Mai ieri, m-a rugat un prieten din Turcia să-i propun ceva literatură ca să studieze limba rusă. Cică, ar vrea să vină în Moldova să-și deschidă o afacere. Bine, îi zic eu, dar mai bine ar fi să studiezi limba română, căci vii în Moldova și, dacă îmi amintesc corect, limba de stat e româna, nu rusa. Răspunsul m-a dat gata, are cîțiva prieteni aici, care i-au zis să studieze rusa, căci româna e vorbită doar de păturile de jos. Intelectualii, oamenii de afaceri, vorbesc rusește.
Recunosc că m-am înverzit de ciudă. Nu am încercat să-i demonstrez contrariul. Dacă sînt așa de intelectuale aceste ”pături de sus”, care e problema să vorbească limba țării în care trăiesc? Să ai tu vreo cincizeci de ani și să nu fii curios să-i citești în original pe Eminescu, Blaga, Păunescu?
Stai în țara mea, respiri aerul meu, beai apa mea, mănînci pîinea mea – dar limba nu mi-o vorbești nici în ruptul capului. Nu mă refer la toți cei de origine rusă, căci îmi dau bine seama că o lingură de dohot strică un butoi de miere. Fiecare își duce crucea lui. Dar tot mai des îmi vin în minte versurile lui Eminescu ”Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca, punînd mîna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”.
Am să vă povestesc o povestioară drăguţă, care e despre rasism.
”Totul se petrece într-un avion al companiei British Airways, care efectua un zbor de la Johannesburg la Londra. O doamnă de vreo 50 de ani, albă, sună nervoasă după stewardesă. Aceasta vine zîmbind şi, amabilă, aşa cum îi cere fişa postului, întreabă cu ce o poate ajuta. Femeia, agitată, îi spune că a fost aşezată lîngă un domn de culoare şi că solicită să i se dea un alt loc, pentru că ea nu acceptă să stea lîngă un membru al acestei ”minorităţi respingătoare”.
“Vă rog să vă calmaţi”, îi cere stewardesa. “Deşi nu cred că mai sînt locuri libere, mă duc să verific, să văd dacă putem face ceva în acest sens”.
După cîteva minute, se întoarce şi-i spune nemulţumitei că, aşa cum se aştepta, nu mai e nici un scaun gol la clasa econom sau la clasa business. Dar a vorbit cu căpitanul aeronavei, care i-a spus că există unul la clasa de lux. Înainte ca femeia să deschidă gura, stewardesa continuă: ”Este extrem de neobişnuit pentru compania noastră să permită unui călător cu bilet de clasă economică să stea la cea de lux. Dar, ţinînd cont de circumstanţe, căpitanul consideră că ar fi scandalos ca un pasager să fie obligat să stea lîngă cineva atît de dezgustător”. Apoi, se întoarce spre domnul de culoare şi-i spune: ”Stimate domn, aş fi onorată dăcă aţi avea amabilitatea să vă luaţi bagajul de mînă şi să-mi permiteţi să vă însoţesc pînă la locul dumneavoastră de la clasa de lux!”.
Ceilalţi călători care, pînă în acel moment, nu ştiau ce să mai creadă, au izbucnit în aplauze furtunoase şi urale”.
Morala: ”Craca fără rod își înalță capul pentru a sta în sus, craca plină de rod se arcuiește pentru închinăciune”.
Ala Mutilică


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *