FOTO | Sculeniul mare… Sculeniul celălalt… Același Sculeni rupt în două

”Îmi place satul meu, Sculeni. E mai frumos, e mai curat decît altele. Sînt mulți oameni. Este bibliotecă, avem cărți în română de citit. Profesorii sînt buni…”, povestește, pe un ton grav, de parcă ar fi în fața unui profesor, Nicolina Ștefaniuc, o fetiță, în vîrstă de 12 ani, din Sculeni, raionul Ungheni. Ne privește cu timiditate, în ochii ei negri ca mura se citește curiozitatea.
Bunica ei, Nadejda, care îi este alături mereu, îi sare în ajutor. ”La Sculeni, îmi pare mie, este cel mai bine”. După o mică ezitare, face și o explicație: ”Dacă aici sînt născută… Am 70 de ani, din care aproape 50 i-am trăit aici”.
Fetița și-ar dori să vadă și Sculeniul din partea cealaltă a Prutului, Sculeniul care acum e în județul Iași. ”Aș vrea să mă duc acolo. Mi-e interesant cum e în Sculeniul celălalt”, spune.
Bunica ei a reușit să ajungă acolo. ”Am fost o dată, cînd ni se dădea voie să trecem frontiera pe jos”, povestește.
Atunci, recunoaște, nu a rămas deloc impresionată de Sculeniul din dreapta Prutului.
De atunci au trecut peste 15 ani. Și-ar mai dori să ajungă acolo, în celălalt Sculeni, așa cum spune dînsa. ”Poate o să ne dea voie, într-o bună zi, să mergem iar pe jos încolo, că ei, văd, pot veni la noi cu bicicleta. Vin la piață”, zice.
”S-a creat o imagine greșită despre români. Cică, ar trece în Republica Moldova pentru țigări sau combustibil. Acum, cînd s-a permis trecerea frontierei cu buletinele, mulți s-au bucurat, căci își mai vizitează rudele de dincolo. Numai din Sculeni cunosc vreo patru familii care au rude acolo, în Sculeniul din partea cealaltă a Prutului”, ne spune Gheorghe Zaharia, viceprimarul comunei Victoria, județul Iași, din care face parte și satul Sculeni. E de fapt, potrivit viceprimarului, doar o porțiune. ”Sculeniul mare e dincolo”, accentuează dînsul.
Sculeniul mare e actualul sat din raionul Ungheni. Sculeniul celălalt, din județul Iași, e un sătuc mic, cu o populație de 357 de suflete.
Cîndva a fost un tot întreg
Doamne, dacă ar putea cuvînta… Cîte ne-ar mai spune acest petic de pămînt unde și-au găsit adăpost oamenii încă de prin secolul al XV-lea. ”Este un sat foarte vechi, cu o istorie bogată”, afirmă Maria Călin, profesoară de istorie, directoarea muzeului din Sculeni, raionul Ungheni. Prima mențiune documentară datează cu anul 1432, deși istoricii cred că localitatea e cu mult mai veche.
S-au perindat pe aici numeroși boieri latifundiari. Se știe că printre primii a fost un oarecare Lalea, de la care a și provenit prima denumire a localității – Lălești. Așa se numea Sculeniul la începuturi. Apoi au venit alți boieri, satul a avut și alte nume.  ”Denumirea Sculeni apare pe la mijlocul secolului al XVII-lea”, spune Maria Călin.
Fiind situată pe malul Prutului, într-un loc cu adevărat strategic, localitatea s-a tot extins, ajungînd pînă la Jijia.
Partea administrativă, însă, a fost mereu aici, în stînga Prutului. Și ce mai sat mare și frumos a fost odinioar!. Și acum bătrînii își amintesc de acei evrei care se stabiliseră aici în număr foarte mare. La un moment dat, aproape jumătate din populația Sculeniului era formată din evrei. Se întîmpla prin anii 30 ai secolului trecut. Comerțul înflorea și, odată cu el, se dezvolta și satul. Oamenii veneau de departe la Sculeni, care era un tîrg în toată legea, cu tarabe peste tarabe, cîrciume și prăvălii de tot felul… În acea perioadă, populația ajunsese să numere peste 5000 de persoane.
A venit, însă, anul 1940. Sute de evrei au fost masacrați. Nici pînă astăzi nu se știe tot adevărul pînă la capăt. Cert e că Sculeniul a pierdut foarte mult odată cu dispariția evreilor. O spune un istoric, Maria Călin. Satul nu și-a mai revenit și nu a mai fost niciodată ca atunci. A urmat apoi despărțirea între frați și surori. Un gard imens de sîrmă ghimpată a fost ridicat de-a lungul Prutului.
Academicianul Andrei Eșanu, născut la Sculeni în anul 1948, povestea, într-un interviu pentru ”Expresul”, acum cinci ani: ”De la noi din curte se vedea valea Prutului şi acel gard de sîrmă ghimpată, care a fost scos recent. Iată că mama mea, ţărancă din Sculeni, spunea mereu: „Cum păgînii aceştia au pus gardul ista şi ne-au închis în ocol, ca să nu putem să ne ducem nicăieri?”. Aşa spunea mama. Părinţii mei, gospodari pînă la război, mergeau în fiecare duminică la Iaşi, la Sfînta Parascheva, la Mitropolie. De aceea mama nu a putut să se împace cu situaţia creată şi se lamenta mereu”.
Să nu credeți că doar aici oamenii se simțeau ca într-un ocol. Și în partea cealaltă, situația eram cam la fel, chiar dacă acolo nimeni nu ridicase nici un gard de sîrmă ghimpată. Și totuși, sîrma ghimpată era prezentă. ”Chiar dacă ajungeai la Prut, nu ți se permitea nici măcar să te uiți dincolo. Lumea știa de celălalt Sculeni, dar nu avea voie să vorbească despre el”, afirmă viceprimarul comunei Victoria, Gheorghe Zamfir.
Jale mare a fost. Frați, surori, copii și părinți, fini și nănași s-au pomenit despărțiți, unii – pentru totdeauna, căci nu au mai ajuns să se bucure de aceste zile, cînd pot merge din nou unii la alții. Acum, majoritatea și-ar dori să meargă din pură curiozitate. Legăturile de sînge au cam dispărut.
”Ați fost vreodată la Sculeniul celălalt?”, întrebăm o bătrînică, în vîrstă de 72 de ani, din satul Sculeni, județul Iași, pe numele ei Margareta Lupușor. Ne privește lung, apoi răspunde, cu o notă de oboseală și indiferență în glas: ”Nu.
Dacă îmi zicea cineva să merg la ei, poate că mă duceam. Dar nu am avut pe nimeni acolo și niciodată nu am fost”.
”Cînd eram copil, îmi era dragă să privesc partea aialaltă. Nu am crezut că o să ajung vreodată acolo. Dar, cu Uniunea Europeană, mergem peste tot. Deja am ajuns și prin Germania, Italia, Anglia. La Sculeni merg o dată pe lună”, ne spune un alt locuitor al Sculeniului din județul Iași, Florin Mistreanu. Este mîndru că locuiește la un capăt de țară, vorba dînsului. ”Mie întotdeauna mi-a plăcut aici”, accentuează.
Despre Sculeniul pe care visa să-l vadă în copilăria sa spune că e la fel ca cel în care s-a născut și a ales să locuiască.
S-a arătat bucuros că, în sfîrșit, și soția lui va putea merge încolo: ”Acum, dacă ne-au permis cu buletinele, vrem să mergem cu baba la niște rude peste Prut”.
Mergem pe ulițele satului Sculeni, județul Iași
Liniște totală. Se vede cu ochiul liber că e ”un  sat micuţ, în comparaţie cu numele sonor al Vămii Sculeni”.
Caracteristica respectivă am găsit-o pe un site al parohiei Sculeni. Mai exactă nici că putea fi. Ne-am convins de acest lucru, după ce am vizitat localitatea.
”Dacă nu ar fi fost vama, probabil că satul Sculeni ar fi dispărut, cu timpul, de pe hartă”, ne-a spus  viceprimarul comunei Victoria, Gheorghe Zaharia. Ani la rîndul, tinerii, în mare parte, au tot plecat de aici. Ce poți face într-un sat unde ocupația principală e agricultura? Numărul copiilor a tot scăzut, astfel că, la ora actuală, nu mai există în sătucul de pe malul Prutului nici școală, nici grădiniță.
A rămas, însă speranța
”Știți, după exodul masiv al populației, imediat după revoluție, acum terenurile pentru case au fost cumpărate. O parte – de către vameși, o parte – ce către cei care au plecat în exterior și acum revin înapoi, acasă”, explică Gheorghe Zaharia.
Aici, la Sculeniul din județul Iași, s-a stabilit deja cu traiul o familie din Republica Moldova. ”Sînt tineri. Au cumpărat terenul, au construit casă și s-au mutat la noi”, ne spune viceprimarul. Dînsul, însă, nu a găsit o explicație deocamdată, dar crede că e de bun augur.
Chiar dacă e un sat mic și cam uitat de lume, totuși e în Uniunea Europeană și asta, potrivit localnicilor, contează.
”De cînd sînteți în Uniunea Europeană, s-a schimbat ceva?”, e o întrebare pe care o adresăm ori de cite ori avem posibilitatea. O adresăm și oamenilor de rînd din Sculeni, județul Iași, și oficialităților.
”Dacă nu știi să gospodărești, nu-ți dă nimeni nimic”, face o remarcă Florin Mistreanu, după care adaugă: ”Avem multă libertate, dar trebuie să înțelegem foarte bine ce să facem cu ea”.
”Cum să vă spun… Ni se impun niște reguli. O fi ele bune, dar cam e complicat de la zis la făcut”, răspunde la aceeași întrebare un omulean de vreo 50 de ani, Petronel Cojocaru, pe care l-am întîlnit chiar în curtea bisericii din Sculeni.
Ca să ne fie mai clar, îl întrebăm dacă, poate, era mai bine cînd România construia socialismul? Ne privește oarecum contrariat, apoi spune: ”Ar fi haios să te întorci înapoi”.
Pus pe vorbă, bărbatul ne întreabă imediat: ”Au ajuns gazele prin partea dumneavoastră, pe la Ungheni? Prin gazoductul Iași-Ungheni”. Îi spunem că utilizăm de cîteva luni gaze românești. Fața i se luminează un pic. ”Dacă ați fi și voi în Uniunea Europeană, am fi din nou împreună. Eu zic că ar fi bună unirea”.
Despre Sculeniul de peste Prut vorbește rezervat: ”Am fost pe acolo… Ce pot să spun? E aceeași treabă. Nu văd mare deosebire”. După o mică pauză, adaugă: ”Nu mai este cum era”.
Despre Uniunea Europeană am vorbit și cu Gheorghe Zaharia. ”Pînă în prezent, am avut opt proiecte și am valorificat peste 33 de milioane de euro”, spune oficialul cu mîndrie. Astfel, comuna Victoria, cu șapte sate în componența sa, are, la ora actuală, datorită fondurilor europene, o rețea de drumuri moderne. Toate cele șapte sate au și rețele de apă, și de canalizare. E un lucru mare, căci, pînă acum zece – cincisprezece ani, locuitorii din această zonă nici măcar nu îndrăzneau să viseze la asemenea condiții. În centru, la Victoria, există un liceu dotat cu toate cele necesare, unde, zi de zi, sînt aduși la studii, cu microbuze școlare, copiii din satele mici. Drumurile sînt bune și, deci, nu există nici o dificultate în acest sens.
Urmează să fie construită, tot din bani europeni, o sală de festivități, o bază sportivă.
Chiar dacă legenda spune că numele de Sculeni ar fi provenit de la scule, adică unelte pentru meșteșugărit, ocupația principală în Sculeni, și de o parte și de cealaltă a Prutului, este agricultura. ”Ne dăm seama că nu e ceva palpabil, care să-ți aducă vreun beneficiu imediat”, face o remarcă Gheorghe Zaharia. Totuși, potrivit dînsului, s-ar putea face mult mai multe, ca lumea, în această zonă, să trăiască mai bine. ”Ar fi o posibilitate ca Sculeniul de dincolo și de la noi să creeze legături mai strînse, dar e nevoie de construcții frigorifice, de depozite. Fiind o zonă legumicolă, am putea face multe lucruri împreună. Dar, pînă acum nu s-au dat fonduri de finanțare pentru așa ceva”, spune dînsul.
Deocamdată, și Sculeniul din județul Iași, și cel din raionul Ungheni își trăiesc viața separat. Nu există nici un proiect comun. Dar există un pod care îi leagă. Un pod rutier, pe care-l trec zilnic mii de autoturisme. Există și o istorie comună, pe care nu o poți nega.
”Pînă la 1940, Sculeniul de peste Prut era tîrg, era un centru important”, recunoaște viceprimarul de Victoria. Zice că îi place și Sculeniul de azi, doar că e mult mai multă liniște, chiar dacă populația de aici e de 2972 de persoane.
Mare noroc am avut în ziua în care am vizitat Sculeniul din raionul Ungheni
Ne doream ceva mai deosebit, ceva care să iasă din peisajul obișnuit al satului moldovenesc. Și am dat de acel ceva.
În acea zi, am întîlnit două mari personalități care s-au născut și au crescut la Sculeni. Nu am ezitat să le cerem părerea despre Sculeni, satul copilăriei lor.
” Sculeniul este pentru mine tot. Sculeniul este viața mea”, ne-a declarat, fără pic de ezitare, pictorul, artistul plastic Emil Childescu. Chiar dacă este stabilit de aproape jumătate de secol la Chișinău, tot Sculeniul i-a rămas în suflet și vine ori de cîte ori simte necesitatea să-și încarce bateriile. ”Aici mă inspir. De fiecare dată, găsesc locuri deosebit de frumoase. Sînt peisaje impresionante. Nu mi-ar ajunge nici 200 de ani ca să pictez tot ce întîlnesc aici”, ne-a mai spus celebrul pictor. Ajuns la vîrsta de 76 de ani, dînsul a reușit, ca mii și mii de alți moldoveni, să trăiască în trei țări, fără ca să plece vreodată undeva, așa cum s-a exprimat artistul. ”Am trăit în  România, în Uniunea Sovietică și, acum – în Republica Moldova. Satul meu de baștină a rămas același: Sculeni”.
”Vin, de fiecare dată, la Sculeni, cu durere, cu emoții, cu bucurie, cu un amalgam de sentimente pe care nu le pot descrie”, ne-a spus Nina Zaharescu Mahu, soprană la Opera din Timișoara, după care a continuat: ”De 25 de ani sînt plecată. În această perioadă, unele lucruri la Sculeni s-au schimbat în bine, altele – în nu prea bine. Satul a îmbătrînit. Sînt case care s-au dărîmat, dar au apărut și case noi, frumoase”.
Am întrebat-o dacă ar vrea să revină acasă. Răspunsul a fost, de fapt, cel pe care-l intuiam: ” Nu știu dacă aș face o alegere între România și Republica Moldova. Probabil, m-aș rupe în două”. [wzslider]
Text și fotografii:
Lucia Bacalu, Veronica Gorea, Natalia Junghietu