Ghid de cumpărare gresie și faianță – Casa Ta

Imagine simbol: www.constructii-iasi.com

Imagine simbol: www.constructii-iasi.com
Imagine simbol: www.constructii-iasi.com

Gresia și faianța sînt elementele din casa noastră care dau un plus de personalitate acesteia, iar alegerea oportună a lor poate face diferența în spațiul nostru interior, oricare ar fi acesta: baie, bucătărie, hol sau balcon.
Dacă vă simțiți inspirați, îmbinarea creativă a acestora cu celelalte accesorii poate da naștere unui spațiu de interior cu adevărat deosebit.
Ce este gresia?
Gresia este o rocă din nisip cimentat, căreia îi sînt aplicate tratamente speciale în timpul prelucrării. În țările cu tradiție în fabricarea gresiei, cum ar fi cele mediteranene, există o adevărată cultură a stilului în domeniul gresiei și faianței, ea fiind folosită în cele mai multe dintre încăperi. În schimb, în țările nordice aceasta este folosită doar unde sînt strict necesare, adică în baie și bucătărie.
Ce ar trebui sa aveți în vedere înainte de a cumpăra gresie și faianța?
Înainte de a cumpăra gresie și faianță, țineți cont că acestea sînt în principal de două tipuri: interior și exterior.
Așa cum sugerează și numele, gresia de exterior are un tratament special, care-i permite să reziste la îngheț. De asemenea, are și o textură care impiedică alunecarea.
Iată cîteva sfaturi utile:
– Înainte de a cumpara, asigurați-vă că plăcile cu același cod au același marcaj pe cutie în ceea ce privește calitatea și nuanța;
– Înainte de montajul plăcilor, amestecați din mai multe cutii pentru a obține o culoare uniformă pe suprafața placată;
– Suprafața de montaj trebuie să fie pregatită pentru placare, respectiv rezistentă, fără denivelări, curată și uscată;
– Utilizați adezivi și chituri recomandate pentru plăci ceramice, tinînd cont și de particularitățile suportului de montaj și de condițiile meteo climaterice;
– Achiziționați cu cel puțin 10% mai multă gresie și faianță decît calculul inițial, întrucît suprafețele, colțurile, spargerile necesită mai multe plăci.
Sfat! Daca optați pentru gresie porțelanată, alegeți-o pe cea care imită materialele naturale exterioare, cum ar fi: piatra, cărămida sau pietrișul.  

Cîte tipuri de gresie există?

În functie de procedeul de coacere gresia poate fi: smălțuită; nesmălțuită.
Cele smălțuite se obțin cu dublă coacere (bicottura) și o singură coacere (monocottura), iar cele nesmălțuite (din care fac parte gresia porțelanată și gresia roșie) se obțin prin coacere simplă (cotto).
În funcție de gradul de rezistență și calitate (PEI), există trei clase de PEI, de la I la V, de la trafic redus pînă la cel mai înalt nivel de rezistență, gresii destinate traficului intens (spații comerciale, holurile de la intrare și bucătării).
Atenție! Gresia nu are proprietăți izolante antitermice sau antifonice.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *