Erbicide naturale. Cum le prepari

Imagine simbol: www.stiri.com.ro

Imagine simbol: www.stiri.com.ro
Imagine simbol: www.stiri.com.ro

Poți scăpa de burieni cu chimicale, dar poți să folosești erbicide natural, care te ajută să scapi de plantele nedorite și care păstrează petecul tău de grădină nepoluat.
Primul pas este să jumulești bine burienile. Trage-le cu tot cu rădăcină, apoi sapă pămîntul. În locul în care acestea cresc toarnă un amestec făcut dintr-un litru de oțet, trei linguri de sare și doi litri de apă. Soluția ajunge pentru o suprafață de 2-3 m p. O astfel de soluție se poate folosi doar o dată pe lună și niciodată nu se repetă operațiunea, dacă, între timp, nu a plouat bine. În caz contrar, poate fi afectată calitatea solului.
O altă opțiune ar fi soluția din apă și săpun de casă. Răzuie 100 gr săpun și amestecă-l bine într-un litru de apă, după care lasă-l să stea două zile. Această soluție este perfectă pentru stropit frunzele burienilor. Ele nu vor mai putea respira și vor muri. Atenție! Orice alte tipuri de săpun nu sînt eficiente. Cel mai bun moment al zilei în care trebuie stropite buruienile  este miezul zilei, cînd soarele e puternic. După tratarea cu soluția de apă și săpun, burienile mor în circa 48 de ore, fără ploaie.
O bună soluție cu rezultate benefice în timp este cartonul. Ai nevoie de carton obișnuit, dar mai gros. Sapă pămîntul pînă la o adîncime de 10-15 centimetri. Așează cartonul, apoi udă-l bine. Acoperă cartonul cu pămînt. Soarele și aerul va usca toate semințele de burieni. Locul este perfect pentru plantat legume. Burienile care se află sub pătura de carton nu vor putea ajunge la lumină, iar pămîntul se curăță într-un an. Nu vă îngrijorați: rădăcinile legumelor pot străpunge de sus în jos cartonul. În plus, caronul este un îngrășămînt natural, care se descompune complet în doi ani.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *