Milioane pentru două instituții de învățămînt

Imagine simbol: canal2.md
Imagine simbol: canal2.md

Peste opt milioane de lei vor fi alocați pentru lucrările de renovare a două instituții din Nisporeni și, respectiv, Călărași. Este vorba de Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” de la Vărzărești, Nisporeni și Liceul din Țibirica, Călărași.
Reparațiile se efectuează în cadrul proiectului ”Reforma învățămîntului în Moldova”, finanțat de către Ministerul Educației.
În prima etapă a proiectului, Gimnaziului din Vărzărești i-au fost alocate patru milioane de lei pentru reparația acoperișului și izolarea termică a pereților. ”Banii sînt deja pe contul primăriei, dar, cum nu avem încă primar, așteptăm. După alegeri, ne vom apuca de lucru”, a spus Inga Ulinici, director interimar al instituției respective.
Potrivit dînsei, lucrările vor începe în cîteva săptămîni. Pentru început, va fi schimbat acoperișul, căci reprezintă cea mai mare problemă la moment. De notat că acoperișul gimnaziului nu a fost reparat de mai bine de 20 de ani și, atunci cînd plouă, apa multe probleme. ”Două săli de clasă sînt închise, căci starea lor, din cauza precipitațiilor, este avariată”, explică Ina Ulinici.
Va urma și izolarea termică a pereților din față, apoi și a celorlalți. Vor mai fi alocate și alte două milioane de lei – pentru reparația capitală în interiorul gimnaziului, dar și pentru amenajarea teritoriului. ”Cred că lucrările respective le vom efectua vara viitoare, pentru că nu reușim să  facem totul acum, pînă la începutul anului școlar”, a accentuat dînsa. În gimnaziul din Vărzărești își fac studiile peste 350 de copii.
La Liceul din Țibirica lucrările de construcție a centralei termice pe bază de gaze natural, dar și reparația capitală a sistemului de încălzire au fost deja finisate. ”Cazangeria a fost testată. Dacă totul va fi bine, la iarnă nu vom mai avea probleme cu încălzirea”, a menționat directoarea liceului, Elena Vieru. Potrivit dînsei, pentru reparație s-au cheltuit aproape două milioane de lei. ”Chiar era nevoie de o central nouă, căci că foarte mulți ani am îndurat frigul”, a mai adăugat dînsa. La liceul din Țibirica își fac studiile 300 de elevi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *