Startul a fost dat! Cine va ajunge primul la finiș?

Imagine simbol: tribuna.md

Imagine simbol: tribuna.md
Imagine simbol: tribuna.md

Pentru fotoliile de primar al celor trei centre raionale din regiune: Ungheni, Nisporeni, Călărași, vor candida, per total, 23 de candidați. Se anunță o luptă aprigă.
Cei mai puțini candidați s-au înscris la Ungheni – doar șase. Și-au delegat reprezentanții săi: Partidul Democrat (PDM) – Petru Langa, Partidul Liberal (PL) – Ion Scutaru,  Partidul Liberal Democrat (PLDM) – Alexandru Ambros, Partidul Comuniștilor (PCRM) – Vladimir Popovici, Partidul Socialiștilor (PSRM) – Ghenadie Mitriuc, și Partidul Popular (PP) – Viorel Vrabie.
Cel mai tînăr candidat la funcția de primar de Ungheni este Viorel Vrabie – 37 de ani, iar cel mai în vîrstă – Vladimir Popovici, de 48 de ani.
Pentru Primăria Nisporeni vor lupta nouă candidați, dintre care trei sînt independenți: Victor Ulinici, Doru Pîrlici, Vasile Canuda. Ceilalți sînt reprezentani ai: PLDM – Iurie Cărbune, PDM – Ion Gangan, PCRM – Ion Țugulea, PSRM – Ion Ciubotaru, PL – Grigore Robu, PNL – Vasile Arteni. Cel mai tînăr candidat la funcția de primar de Nisporeni este Grigore Robu de 27 de ani, iar cel mai în vîrstă – Ion Țugulea, de 58 de ani.
Călărașiul pornește în luptă cu opt aspiranți la fotoliul de primar. Toți opt reprezintă formațiuni politice. Veaceslav Coșcodan – Partidul Popular Creștin Democrat, Mihail Croitoru – PLDM, Petru Cosoi – PL, Nicolae Melnic – PDM, Vasile Banari – PCRM, Alexandru Dodon – PSRM, Nicolae Rarembac – Blocul Electoral ”Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, Viorel Jușcov – Partidul Popular.
Cel mai tînăr  candidat la fotoliul de primar de Călărași este Nicolae Rarembac, de … ani, iar cel mai în vîrstă – Nicolae Melnic – 65 de ani.
Redacția ziarului ”Expresul” va organiza dezbateri cu toți candidații la funcția de primar pentru primăriile orașelor Ungheni, Nisporeni și Călărași.
Dacă doriți să adresați întrebări candidaților, sunați la numărul de telefon: 0236 28575.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *