Frumosul și arta pot fi aduse oriunde

În fotografie: Iaroslav Cojocaru cu interlocutorul său, Victor Crudu
În fotografie: Iaroslav Cojocaru cu interlocutorul său, Victor Crudu

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Ungheni a găzduit, pe 4 aprilie, un eveniment inedit. ”Este vorba de un proiect de suflet, în care ne asumăm misiunea de a aduce arta mai aproape de fiecare dintre noi”, a explicat inițiatorul și organizatorul acestuia, Iaroslav Cojocaru. Chiar dacă este om de afaceri, dînsul e preocupat în permanență și de artă. Anume Iaroslav Cojocaru a fost primul și, deocamdată, unicul la Ungheni, care vernisează diverse expoziții în magazinul pe care-l administrează. ”Vreau să demonstrez că frumosul și arta pot fi aduse oriunde. O întreprindere comercială este bine să promoveze și altceva decît doar produsele sale”,  a subliniat dînsul.
Punctul culminant al expoziției de lucrări ale renumitului caricaturist Victor Crudu, vernisată la ”Expres-Market”,  a fost o întîlnire de suflet a consumatorilor de frumos cu autorul, eveniment despre care am pomenit chiar în debut.
Caricaturistul, la o ceașcă de cafea și într-un mediu familiar, a răspuns sincer și cu un umor subtil la întrebările care i-au fost adresate, permițînd astfel publicului să-l cunoască mai bine.
Victor Crudu: ”Caricatura e o vocație”
Știu că vă semnați lucrările cu numele KVIK. De unde vine acest pseudonim și ce înseamnă?
Simplu. E abrevierea numelui meu. Prima literă vine de la numele meu de familie, Crudu, iar următoarele – sînt primele trei litere din prenumele meu, Victor. Ați putea să mă întrebați de ce am ales, în loc de C, litera K? Vă răspund. Eu am trăit în două perioade: sovietică, atunci cînd scriam cu alfabet chirilic, și post-sovietică, cînd am trecut la alfabetul latin. Cele două litere K reprezintă prima perioadă din viața mea, iar celelalte – a doua.
Caricatura, pictura au reprezentat visul dumneavoastră din copilărie?
Da, am visat de mic să fiu pictor, nu neapărat caricaturist. Eu am învățat la școala nr. 1 din Ungheni, actualul liceu ”Mihai Eminescu”. Anume în perioada în care am mers la școală, în apropiere s-a deschis și școala de pictură. Prin geamurile acelei școli am văzut o pictură, care m-a impresionat. M-a atras pictura și mi-am dorit s-o studiez. Inițial, părinții  mei au avut anumite rețineri, căci cursurile la școala de pictură erau contra plată. Costau 20 de ruble lunar. Era foarte mult, la un salariu al părinților mei de circa 50-60 de ruble. De aceea am ales o secție sportivă, am făcut și baschet, și gimnastică, și alte sporturi, pînă cînd, într-o zi, tata mi-a zis: vei merge la pictură.
Ce a urmat după școala de pictură?
Școala de pictură. Tot pictură am făcut.
Știu că ați participat la trei expoziții în străinătate: Belgia, Polonia, Turcia…
Am participat la mult mai multe…
În internet există foarte puțină informație în acest sens.
Explicația e simplă. Atunci cînd am început eu să particip la expoziții și concursuri de caricatură, încă nu exista internetul, astfel că acea informație nu are de unde să existe. Primele mele caricaturi au fost publicate în anii 80, în revista de satiră și umor ”Chipăruș”. În anul 1985, am participat la prima expoziție internațională, la Gabrovo, Bulgaria. Apoi, a urmat o pauză de zece ani, după care am participat la o nouă expoziție, tot  la Gabrovo, apoi la multe altele. Chiar recent, pe 1 aprilie, a fost vernisată o expoziție tradițională de caricaturi ale reprezentanților  orașelor înfrățite la Haifa, Israel. La acea expoziție sînt expuse și lucrările mele, alături de-ale unor caricaturiști din Rusia, Germania și din alte țări. Ungheniul, se știe, este înfrățit cu orașul Carmel, situat la 20-30 km de Haifa.
Este cumva percepția caricaturii la noi diferită decît în străinătate?
Nu știu. Mie îmi place caricatura paradoxurilor. Sînt sigur că unele caricaturi ale mele nu sînt prea înțelese. Dar nu e vina mea, ci a celui care le privește.
Care, considerați, e cea mai reușită lucrare a dumneavoastră?
Cea mai reușită creație a mea este fiica Victoria. Și nu e o  caricatură.
Ce vă face să creați? De ce aveți nevoie pentru a crea?
Am nevoie de intimitate. Ar fi bine s-o am toată ziua, dar nu reușesc. Oricum, între ora 17.00 și 22.00, beneficiez de intimitatea de care am nevoie. Cînd nimeni nu mă deranjează, pot da frîu liber fanteziei. Zic fantezie, căci inspirația nu vine întotdeauna.
În multe lucrări ale dumneavoastră se regăsește podiumul. E o influență din acele vremuri cînd făceați sport.
Nu. Și nici nu sînt eu primul sau unicul care utilizează în lucrări podiumuri. Nu-mi pot explica de ce și de unde vine aceasta.
V-ați confruntat vreodată cu plagiatul?
Da. Lucrări de ale mele vechi aflu că au fost copiate și prezentate chiar la o expoziie din Germania. Un site din România a făcut chiar o analiză a lucrărilor mele și a celor copiate după ele.
Dumneavoastră cum ați reacționat?
I-am scris autorului. Dar nu mi-a răspuns. Sînt, însă, și cazuri cînd există coincidențe. M-am pomenit și eu într-o asemenea situație. Or, uneori pot veni aceleași idei, mai ales că și realitatea, de multe ori e aceeași, indiferent de locul unde te afli.
V-am studiat lucrările și am stabilit că nu aveți un stil bine definit. De ce?
Nu-mi place să lucrez într-un singur stil. Mi se pare plictisitor. În ceea ce mă privește, ideea dictează stilul. Sînt artiști pe care îi cunoști după stil. Nu e și cazul meu. Eu, de exemplu, nu pot face șarje. Nu le fac, pentru că nu le pot. Nu e simplu să modifici fața unui om, dar să rămînă, totodată, același om, iar lumea să-l recunoască din prima.
De obicei, majoritatea artiștilor, își fac, din cînd în cînd, autoportrete. Nu prea am dat de autoportrete de-ale dumneavoastră.
Nici nu le fac. Probabil, nu sînt narcisist. Nu-mi place să mă admir.
Am o curiozitate. Mai aveți vreo caricatură legată de Ungheni, în afară de stema orașului Ungheni?
Considerați că stema e o caricatură?
Am vrut să vă văd reacția. Sigur că nu-i caricatură. Cum de ați ajus să realizați stema Ungheniului?
A fost un lucru absolut accidental. Primăria a anunțat un concurs și am decis să particip. Juriul a ales varianta mea, deși au venit cu lucrările lor cîțiva pictori foarte buni.
Știu că ați fost dat în judecată de către unul dintre concurenți. Vă învinuia de plagiat.
Așa este, chiar dacă în heraldică nu poate exista plagiat. Sînt elemente care se repetă în orice stemă. Am fost purtat prin judecăți vreo șapte luni. În cele din urmă, mi s-a dat dreptate. Nu-mi place să-mi amintesc de acele momente. Îmi pare rău de timpul pierdut.
Să revenim la Ungheni.
Nici n-am plecat din Ungheni. M-ați întrebat anterior dacă am făcut caricaturi despre Ungheni. Eu fac carcatiuri social-umane și consider că acest gen – carticatura – nu are caracter național.
Sînteți un erou că ați rămas la Ungheni.
Mie mi se pare că Ungheniul e cel mai frumos oraș, și nu doar din Moldova. Sînt mîndru că sînt unghenean.
Discuția cu Victor Crudu a fost întreținută de Iaroslav Cojocaru. Este primul eveniment de acest gen din seria EXPRES EXPO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *