VIDEO | Parc fotovoltaic în Ungheni! Panourile solare pot genera până la 3000kWh pe parcursul unei zile

Captură: agora.md

Captură:  agora.md
Captură: agora.md

Parcul fotovoltaic din oraşul Ungheni a fost finanțat din împrumutul MoSEFF. Investițiile inițiale în acest proiect au fost de 9 milioane de lei.
„Ziua panourile solare produc energie electrică şi în acelaşi timp înmagazinează energie în baterii pentru a fi folosită noaptea. Numărul anual de ore însorite în Republica Moldova ajunge până la 3000”, a precizat energeticianul, Dumitru Galiț.
Conform legislației Republicii Moldova, toată energia produsă de resursele regenerabile trebuie să fie furnizată operatorilor de energie din țară. Tariful pentru 1kWh este de 1,9 lei, preț aprobat de ANRE.
Directorul companiei „Acvila Group”, deținătoarea parcului fotovoltaic din Ungheni, Elena Cebanenco, a precizat că din cauza tarifului mic și a devalorizării leului, investițiile vor fi recuperate în cel puțin 7 ani.
Potrivit Elenei Cebanenco, investițiile ar fi recuperate în 4-5 ani, așa cum a fost preconizat în cadrul proiectului, dacă ANRE ar aproba un tarif de 3 lei pentru 1kWh. Ulterior, după recuperarea investițiilor, aceștia ar fi de acord să revină la tariful inițial de 1,9 lei pentru 1kWh.
Precizăm că, la moment, dezvoltarea sectorului energetic din Republica Moldova este reglementată de Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020 (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 958 din 21.08.2007).
Scopul principal al căreia este crearea unui complex energetic eficient, care să asigure securitatea energetică a ţării, modernizarea infrastructurii energetice şi integrarea pe piaţa energetică europeană.

Sursa: agora.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *