Preferă să vorbească față în față

În fotografie: Cutia pentru reclamații din holul primăriei Sadova

În fotografie: Cutia pentru reclamații din holul primăriei Sadova
În fotografie: Cutia pentru reclamații din holul primăriei Sadova

Pentru locuitorii satului Sadova nu prezintă nici o problemă să spună lucrurilor pe nume, față în față. Chiar dacă au la dispoziție o cutie pentru obiecții, reclamații sau propuneri, instalată în holul primăriei din localitate, ei nu prea o iau în seamă.
Din 2008 încoace, funcționarii au găsit în acea cutie doar două ”scrisori” și ambele anonime. Au fost, de fapt, niște injurii.
”Din păcate, nu am avut cui să-i răspundem”, spune primarul Ecaterina Dodon, după care adaugă că oamenii din sat sînt mai deschiși din fire și preferă o discuție față în față, mai ales atunci cînd sînt nemulțumiți.
”Cei care sînt satisfăcuți de activitatea noastră sînt mai închiși, nu prea ne laudă. În schimb, pe cei nemulțumiți nu mai poți să-i mulțumești, oricît ai încerca”, a făcut o remarcă primarul. Totuși, Ecaterina Dodon nu se supără. E bine că spun ce au pe suflet, că vin cu opiniile lor, cu propuneri și chiar cu pretenții. ”Eu sînt deschisă, îi primesc în audiență pe toți, indiferent de culoarea politică sau gradul de inteligență”, susține dînsa. ”Important e să știm și să putem să ne auzim unii pe alții, important este să reușim să rezolvăm problemele cetățenilor noștri”, a mai adăugat primarul.
Cutia pentru obiecții, reclamații sau propuneri a fost instalată în holul primăriei Sadova în anul 2008, la inițiativa unor consilieri locali, care și-au dorit un contact mai direct cu oamenii din sat. Această inițiativă, însă, nu a luat foc.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *