Postul Mare pe înțelesul tuturor

Imagine simbol: plaiulorheian.md

Imagine simbol: plaiulorheian.md
Imagine simbol: plaiulorheian.md

Postul Sfintelor Paști este postul în care Biserica cheamă și îndeamnă mai stăruitor pe toți credincioșii să se roage mai mult și mai cu căldură; să meargă mai des la sfintele slujbe; să cerceteze mai cu tragere de inimă pe semenii lor aflați în lipsuri și suferințe; să săvârșească mai multe fapte de milostenie; să-și curețe inima prin lacrimile căinței și Spovedaniei, pentru a primi cu vrednicie Sfântul Trup și Sânge al Domnului și pentru a întâmpina mai după cuviință marele praznic al Învierii Domnului.
Postul  Mare amintește, în primul rînd, de cele 40 zile și nopți, fără mîncare și băutură, ale Mîntuitorului, care au fost petrecute în pustiu. În Sfînta Scriptură se spune: „Iisus a fost dus de Duhul în pustiu. Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămînzit”. De aceea, la început Postul Mare era numit Paresimi (din lat. quadragesima – patruzecime).
El este cel mai sever și mai lung post din calendarul creștin-ortodox și durează șapte săptămîni, avînd două zile cînd este permis a se mînca pește: de Buna Vestire și la Intrarea Domnului în Ierusalim, adică de Florii.
Postul este cunoscut din timpurile cele mai străvechi ca mijloc de purificare a sufletului și organismului. El se întîlnește în toate religiile de pe glob. Postul are rădăcini istorice adînci.
În prima săptămînă a Postului Mare ne-am rugat mai mult, am făcut mai multe metanii, mai mult timp am petrecut în sfîntul locaş, dar osteneala noastră duhovnicească trebuie să o continuăm pentru a ne putea apropia pregătiţi de Slăvitul Praznic al Sfintelor Paşti. Prin post, rugăciune şi pocăinţă să urcăm spre Lumina Învierii.
Postul este şi o jertfă a noastră adusă lui Dumnezeu. O ofrandă a noastră pe care i-o oferim ca răspuns pentru Jertfa Sa. Mîntuitorul merge către Jertfa Supremă, iar noi Îi venim în întîmpinare cu jertfa noastră. Noi aducem această puţină osteneală Bunului Dumnezeu, rugîndu-L să ne ierte păcatele noastre. Prin faptul că renunţăm la anumite alimente, noi arătăm că regretăm greşelile săvîrşite şi că dorim să ne îndreptăm prin milostivirea Sa. Prin renunţare, arătăm că dorim să ne schimbăm, dorim să recuperăm ceea ce am pierdut, dorim să ne apropiem de Dumnezeu.
Despre modul în care trebuie să postim Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne-a precizat: ”… să nu te arăți oamenilor că postești, … că Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti”.
Postul ne pregătește trupește și sufletește pentru a ne învrednici de comuniunea cu Dumnezeu, prin Sfintele Taine, de aceea el este un bun mijloc pentru dobîndirea mîntuirii.
Postul ajută creștinului să nu cadă în robia poftelor păcătoase; iar dacă a căzut într-o asemenea robie, postul îl ajută să scape de ea.
De postul trupesc pot fi scutiți copiii, bolnavii, bătrînii și toți neputincioșii. De postul sufletesc însă, nu este și nu poate fi scutit nici un creștin. Dreptul de a scuti de post îl are episcopul, iar în cazuri grele și urgente, scutirea o poate da și preotul duhovnic.
Postul trebuie să-l ținem așa cum a rînduit Sfînta Biserică, adică: în înfrînare, în rugăciune, în pocăință și fără petreceri sau altceva de acest fel.
Postul creștinesc nu este întreg decît dacă obișnuita înfrînare de la mîncărurile de dulce și de băuturi, o întărim cu postul sufletesc, adică cu înfrînarea aspră de la gîndurile urîte, de la pofte păcătoase și fapte rele, pentru ca toate puterile pe care le avem să le punem numai în slujba binelui. Trebuie să postim în așa fel ca în purtarea noastră să poată vedea oricine un spor de bunătate, de frăție și de dragoste față de semeni. Altfel postim în zădar. Căci zice Sfînta Scriptură: ”Voi postiți ca să vă certați… Nu știți voi postul care-mi place?… Rupeți lanțurile fărădelegii… Împarte pîinea ta la cel flămînd, adăpostește în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l…”. (Isaia 58, 4, 6-7).
Preot Andrian Agapi,
Biserica ”Sf. Dumitru” din Florițoaia Veche, Ungheni


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *