Nisporeneni în ospeție la francezi

Raisa Andriuţă, şefa instituţiei Alianta Franceza
Raisa Andriuță, directoarea Antenei Nisporeni a Alianței Franceze

Nouă copii din Nisporeni vor pleca la studii în Franța. Nu este vorba de absolvenți ai liceelor, ci de elevi din ciclul gimnazial, cu vîrsta cuprinsă între 11 și 15 ani.
Potrivit Raisei Andriuță, directoarea Antenei Nisporeni a Alianței Franceze din Moldova, elevii nisporeneni vor frecventa zilnic orele la un gimnaziu din orașul Saint Amand-Montrond. ”Este o tradiție pe care o păstrăm deja de 11 ani. Un an plecăm noi la ei, iar în următorul an vin francezii la noi”, povestește dînsa. Astfel copiii din cele două orașe învață din tradițiile, istoria și cultura celor două țări.
”Ideea este ca elevii noștri să ia cunoștință de sistemul de învățămînt dintr-o țară europeană, dar și să vadă o altă viață”, a accentuat Raisa Andriuță. Elevii nisporeneni vor fi cazați în familii franceze. Pînă atunci, însă, ei corespondează prin internet cu semenii lor din Franța.
Pentru ”această plăcere”, părinții vor trebui să scoată din buzunar cîte 400 de euro, iar copilul trebuie să poată vorbi în limba franceză și să-și dorească să cunoască o cultură nouă.
Raisa Andriuță a recunoscut că, în acest an, și-ar fi dorit să renunțe la organizarea unei asemenea deplasări, care necesită mari eforturi și implicare. Dar e unicul schimb școlar de acest gen în Republica Moldova și ar fi păcat să dispară și acesta. Totodată dînsa a menționat că a găsit și o modalitate de a continua acest schimb școlar între elevii nisporeneni și cei francezi. E vorba de o sponsorizare din partea unor francezi cu dare de mînă.
Vizita în Franța va avea loc în perioada 12 – 24 aprilie.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *