Cyclamenul – Doctor Plant

Cyclamenul

Cyclamenul
Cyclamenul

Este o plantă perenă ale cărei flori au împrumutat parcă puţin din aspectul fluturelui, avînd culori de la roşu pînă la violet sau alb.
Trăieşte numai trei-patru ani! 
La sfîrşit de primăvară, cînd se termină perioada de înflorire, din aprilie pînă în iulie, ghiveciul trebuie mutat la umbră, căci planta intră în repaus vegetal. E momentul în care trebuie să îi îndepărtaţi, cu delicateţe, frunzele uscate şi veştezite, să tăiaţi fiecare peţiol chiar de la nivelul tuberculului, pentru a nu lăsa în urmă fragmente ce pot putrezi şi determina moartea plantei.
Cînd se formează noile vlăstare, planta trebuie udată mai des. Speciile sălbatice se cultivă în loc deschis, în zone umbroase. Cele delicate trebuie aşezate în casă sau în seră. Cyclamenul de apartament este o plantă frumoasă, foarte răspîndită datorită florilor sale ce apar din noiembrie pînă în martie. Dar nu este o plantă rezistentă, ea poate trăi şi înflori numai trei-patru ani.
Are nevoie de umbră  
Toamna şi iarna, pămîntul trebuie menţinut permanent umed. Se toarnă apă în suportul pe care stă ghiveciul, se lasă cam 20 de minute, după care se îndepărtează apa neabsorbită. Cyclamenul formează boboci florali de la sfîrşitul lui septembrie pînă la începutul lui octombrie. În această perioadă, trebuie să i se asigure o lumină bună, dar nu o expunere directă la soare.
Are nevoie de răcoare, aerul uscat de calorifer determină ofilirea florilor şi uscarea plantei. În perioada de înflorire, Cyclamenului trebuie să i se asigure puţină umiditate şi aer proaspăt. Replantarea se face în perioada imediat următoare celei de înflorire, cînd frunzele încep să se veştejească, dar numai dacă rădăcinile au umplut complet ghiveciul. Cyclamenul creşte bine dacă are rădăcinile puţin presate. Amestecul format din părţi egale de pămînt de grădină, pămînt de pădure, turbă şi nisip este perfect pentru asta.
Folosiţi fertilizatori
Apa în exces determină decolorarea frunzelor şi provoacă putrezirea rădăcinilor. Atmosfera prea uscată, temperatura crescută şi expunerea directă la soare determină răsucirea şi îngălbenirea frunzelor. Temperaturile mai mari de 15 grade grăbesc trecerea florilor. În perioada de înflorire se administrează îngrăşăminte. Nu udaţi florile şi frunzele. Dacă musculiţele se ascund printre frunzele umede, daţi cu insecticide, cu condiţia să nu atingeţi frunzele şi florile.
Andrei Struc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *