Povestea pădurarului

Moldsilva Silva-Centru UngheniPovestea pădurarului, devenit, peste noapte, șef peste o întreprindere de silvicultură.
De fapt, sînt cîțiva. Primul e Ștefan Chitoroagă, fostul șef al Agenției ”Moldsilva. Este originar din Sipoteni, Călărași, membru activ al Partidului Liberal Reformator, fapt pentru care a și fost numit în funcția respectivă pe 12 septembrie 2013.
Ajungînd mai marele peste silvicultorii moldoveni, a dorit, se pare, să facă ordine, în concepția sa, în domeniul respectiv. Și a făcut. Una din faptele sale a fost demiterea lui Nicolae Lăpteanu din funcția de director al ÎSS ”Silva-Centru” Ungheni. Nu ar fi fost, poate, nimic grav, dacă îl demitea pentru anumite nereguli, așa cum menționa, solicitat de noi, Fiodor Botnari, vicedirectorul general al Agenției  ”Moldsilva”. L-am rugat să ne spună despre ce nereguli anume este vorba. S-a limitat doar să răspundă: ”Sînt, și multe”.
Dar s-o luăm de la capăt.
Pe 28 octombrie, Nicolae Lăpteanu iese în concediu de boală. Pe perioada lipsei sale, funcția de director al întreprinderii o îndeplinește, prin ordin, inginerul-șef, Victor Gorincioi. ”Are experiență mare, lucrează de aproape 30 de ani în domeniu”, a explicat Nicolae Lăpteanu. Cei de la ”Moldsilva”, din Chișinău, au decis altfel – l-au trimis la Ungheni pe un pădurar din Hîrjauca Călărașilor, Gheorghe Năstase. Nimeni nu a putut să ne explice care a fost raționamentul.
Angajații ÎSS ”Silva-Centru” Ungheni își amintesc și acum cu tristețe acele zile, în care Gheorghe Năstase a făcut regula la Ungheni. Chiar din start, i-a demis pe inginerul-șef, Victor Gorincioi, pe inginerul pază, protecție și cinergetică, Serghei Racoviță, pe alți cîțiva specialiști. Fără nici o explicație concretă! Reprezentanții Inspecției Muncii din Călărași aveau să stabilească, ulterior, numeroase încălcări ale legislației muncii în aceste cazuri.
Deoarece biroul directorului era încuiat, a spart lacătul ca să intre înăuntru. A luat ștampila întreprinderii la el, ceea ce nimeni pînă atunci nu făcuse. Din primele zile ale aflării sale la Ungheni, deși doar îl înlocuia pe director pe perioada în care acesta era în concediu de boală, a decis să-și cumpere, din banii întreprinderii, un notebook, în valoare de 12 mii de lei…
Între timp, lucrurile s-au schimbat la Chișinău. Pe 14 noiembrie, este demis, de către Guvern, Ștefan Chitoroagă, directorul Agenției ”Moldsilva”, pentru că a utilizat mașina de serviciu ”în interes personal”. Anterior, presa a scris și despre alte ilegalități pe care le-ar fi comis acesta.  Înainte de a pleca, dînsul mai punctează anumite ilegalități. De exemplu, semnează un ordin – pe 14 noiembrie! – privind demiterea lui Nicolae Lăpteanu din funcție. Chiar dacă Nicolae Lăpteanu se mai afla în concediu de boală. La 17 noiembrie, ordinul cu pricina este abrogat, iar Nicolae
Lăpteanu este restabilit în funcție.
Pe 18 noiembrie, pleacă de la ”Silva-Centru” și Gheorghe Năstase. ”A dispărut ștampila, actele întreprinderii (Statutul și Certificatul de înregistare), certificatul de boală pe numele meu, notebookul și multe altele”, susține Nicolae Lăpteanu.
”Gheorghe Năstase nu mai lucrează la noi”, ne-a spus și Chiril Coșeru, directorul Întreprinderii pentru Silvicultură Călărași.
Am încercat să-l găsim noi, pentru a ne oferi comentariile sale asupra celor întîmplate. Ori de cîte ori i-am telefonat, am auzit una și aceeași frază: ”Abonatul se află în afara ariei…”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *