De la Lenin și 28 iunie – la Eminescu

Strada Mihai Eminescu din orașul Ungheni, fosta 28 iunie Imagine: 1daytrip.wordpress.com

Strada Mihai Eminescu din orașul Ungheni, fosta 28 iunie Imagine: 1daytrip.wordpress.com
Strada Mihai Eminescu din orașul Ungheni, fosta 28 iunie
Imagine: 1daytrip.wordpress.com

Mihai Eminescu, supranumit Luceafărul poeziei românești, rămîne în inimile noastre. Pe el poți să-l citești, să-l vezi, să-i dai o floare și chiar să-i porți numele.
La 15 ianuarie, s-au împlinit 165 de ani de la nașterea poetului național. Cît de vie e memoria lui în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași? Să vedem în rîndurile ce urmează.
CĂLĂRAȘI
Vizavi de Biblioteca publică raională ”Grigore Vieru”, pe strada Eminescu, se înalță bustul lui Eminescu. A fost instalat cu trei ani în urmă. Potrivit lui Dumitru Trifan, șeful Direcției Cultură și Turism, în acest an, pentru prima dată a fost organizată o depunere de flori la bust. ”Am vrut să fie ceva deosebit, am vrut să atragem astfel atenția călărășenilor asupra evenimentului din 15 ianuarie, ca orice trecător  să se oprească și să vadă ce se întîmplă aici”, a spus dînsul.
În aceeași zi, la bibliotecă s-a vorbit toată ziua despre Eminescu. Cu această ocazie s-a întrunit și Clubul ”Vîrsta de aur”, cititori de toate vîrstele au fost implicați în diverse activități culturale, dedicate tot lui Eminescu.
Eminescu este în atenția călărășenilor, practic, zilnic. Prin anii ’90, strada principală a orașului, care a purtat decenii la rînd numele lui Lenin, a fost redenumită strada Mihai Eminescu. Aici sînt situate principalele edificii ale urbei, pe aici își poartă pașii în fiecare zi sute de călărășeni. Numele lui Eminescu îl poartă și liceul din Sipoteni.
NISPORENI
Prin anii ’90, o străduță mică, care unește partea de sus a orașului Nisporeni cu centrul, s-a ales cu numele poetului Mihai Eminescu. Pe parcurs, a fost amenajată, a fost asfaltată și astfel a devenit mult mai cunoscută. Pînă atunci, nici măcar nu avea un nume. Acum, aici este amplasat Muzeul de istorie și etnografie, biblioteca nr. 2. Tot în orașul Nisporeni s-a decis ca și o instituție de învățămînt să poarte numele poetului.
Cu mai bine de șapte ani în urmă, în fața Casei naționale a fost instalat și un bust al lui Mihai Eminescu. ”Este o tradiție ca, anual, ziua de 15 ianuarie s-o începem cu depuneri de flori aici”, ne-a spus Elizaveta Tîmbur, directoarea bibliotecii publice raionale din Nisporeni, instituție situată chiar în preajma bustului. Urmează apoi alte activități dedicate poetului nepereche. La biblioteca raională, pe 15 ianuarie, a fost organizată o activitate culturală cu participarea cititorilor de toate vîrstele, numită ”Geniu etern – Eminescu”. A fost vernisată și o expoziție tematică: ”Pe mine mie redă-mă”.
UNGHENI
Mihai Eminescu este prezent și la Ungheni. În anul 1989, în perioada Renașterii naționale, una dintre străzile din centrul orașului, numită 28 iunie, a fost rebotezată în strada Mihai Eminescu. ”Atunci, la insistențele și demersurile unui grup de intelectuali din oraș, s-a decis ca străzile din Ungheni să fie redenumite”, povestește Vasile Iucal, directorul Muzeului de istorie și etnografie din Ungheni. Această stradă frumoasă, dar și aglomerată, nu întîmplător s-a ales cu numele Eminescu. ”Aici sînt plantați foarte mulți tei, care ne duc cu gîndul la Eminescu”, explică Vasile Iucal.
Apropo, Ungheniul a fost primul oraș din republică, unde străzile ce purtau nume cu iz sovietic  au fost redenumite.
Ungheniul s-a numărat și printre primele orașe unde a fost instalat un bust al lui Eminescu, creat din bronz de un sculptor celebru, originar din Ungheni – Ion Zdreciuc. A fost nevoie de multă insistență, pentru ca acesta să fie instalat. S-a întîmplat în anul 1993.
Mai există un bust al lui Eminescu și la Cetireni, pe care Vasile Iucal îl numește cu tristețe ”o sluțenie de bust”. ”Este o ofensă adusă marelui poet”, adaugă dînsul.
La Ungheni, numele lui Eminescu îl poartă și unul dintre cele mai vechi licee din raion.
E o tradiție ca anual, la bustul lui Eminescu din centrul orașului, să se adune, în ziua de 15 ianuarie, zeci de ungheneni, să fie organizat aici un recital de poezii, să fie depuse flori. Și la biblioteca raională ”Dimitrie Cantemir” sînt  organizat diverse activități dedicate marelui poet.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *